Care a fost primul job al investitoarei Cristina Bâtlan de la „Imperiul Leilor”: „Părinții nu îmi dădeau voie să fac asta” / Exclusiv

.

Sezonul patru al emisiunii „Imperiul Leilor” de la Pro TV vine cu antreprenori dornici să își promoveze afacerile și să găsească investitori pregătiți să riște alături de ei. Și în acest sezon, Cristina Bâtlan va face parte din investitorii care le vor oferi antreprenorilor șansa de a face o schimbare reală.

Într-un interviu acordat pentru UNICA.ro, Cristina Bâtlan, co-fondatoarea Musette, a explicat de ce anume a ținut cont atunci când a ales afacerile în care a investit. De asemenea, aceasta a povestit care a fost primul ei job și ce a făcut cu primii bani câștigați. Am aflat de la Cristina Bâtlan și că fiul ei, Adi Bâtlan, în vârstă de 19 ani, a moștenit talentul pentru afaceri al părinților săi și deja are propria afacere.

Cristina Bâtlan, despre noul sezon „Imperiul Leilor”: „Am căutat idei de afaceri care să funcționeze în constelație cu ceea ce am deja”

În sezonul 4 „Imperiul Leilor”, cum ai ales afacerile în care ai investit? Care sunt indicatorii că vor avea sau nu succes?

Analizez omul și îmi imaginez cum este acel antreprenor fără bani. Acesta este un mod al meu de a evalua oamenii și de a evalua potențialul acestora. În al doilea rând, am căutat idei de afaceri care să funcționeze în constelație cu ceea ce am deja, pentru că oricât de mult ne-am imaginat că le putem face pe toate, resursele și energia noastră sunt limitate. Așa că am căutat afaceri care se potrivesc cu profilul meu, cu potențialul meu și cu celelalte afaceri în care am investit.

Din punctul tău de vedere, în 2023 și 2024, ce afaceri sunt cele mai profitabile?

În continuare, fiind o piață tânără, există lucruri de care avem nevoie. Nu vorbim astăzi despre România ca despre o piață suprasaturată. Deci încă există afaceri pe care le poți inventa, în care oamenii au posibilitatea să inoveze și să schimbe paradigma. Chiar dacă nu suntem experți în a inventa structuri pentru construcții, totuși, există un antreprenor care a venit cu un brevet și în care am investit. Altfel, chiar dacă nu suntem cei mai mari constructori de mașini, există un antreprenor care a venit cu o idee revoluționară care poate fi folosită la toate tipurile de mașini din lume. Despre nivelul ăsta de business vorbim în acest sezon.

Citește și: Cristina Bâtlan dezvăluie cum a ajuns la Imperiul Leilor de la Pro TV: “Nu există câștig fără riscuri”/ Exclusiv

Citește și: Cristina Bâtlan, nemachiată și fără filtre, la 50 de ani: „Un mare act să te arăți reală”

Care a fost primul job al Cristinei Bâtlan

Care a fost primul tău job? Îți aduci aminte ce ai făcut cu primii bani câștigați?

Mi-a plăcut să fiu activă și să mă implic. Cel mai tare am urât să dau socoteală pentru banii de buzunar pe care îi primeam. Îmi plăcea să primesc bani de buzunar, dar nu îmi plăcea să fiu întrebată: „Ce ai făcut cu banii?”. Și atunci, ca să evit acest subiect, îmi propuneam să și câștig bani. Așa că primul meu job a fost să vând ziare. Și am vândut ziare o zi și a fost foarte tare și acea zi pot să o iau cu mine și să o transport în toată experiența mea de astăzi.

Cristina Bâtlan: „Am luat contact cu strada, mi-am învins frica, mi-am învins egoul, pentru că nu era de nasul meu să vând ziare”

A fost o lecție enormă și importantă pentru mine. Am luat contact cu strada, mi-am învins frica, mi-am învins egoul pentru că nu era de nasul meu să vând ziare. Părinții mei nu îmi dădeau voie să fac asta. Însă, cum au plecat în weekend, cum m-am dus și am vândut un ziar de teatru, adică un ziar de artă. Eram în liceu, cred că eram în clasa a 9-a. După care am ajutat un tânăr care și-a creat un business cu vânzare de cărți și împreună cu el și cu alți oameni am creat o echipă care căuta cărțile care lipseau din colecțiile clienților. Am creat un sistem prin care acești clienți erau anunțați când găseam cărțile. Am creat un business aproape de la zero, pe ideea celui care crease business-ul și mi-a plăcut și asta, a fost un alt antrenament.

Îți mai aduci aminte ce ai făcut cu primii bani câștigați?

Știu că mi-am cumpărat din primii bani serioși câștigați două pulovere din cașmir.

În ce obiecte crezi că merită să investim?

În general nu merită să investim în obiecte. E important să înțelegem că obiectele au o viață finită, se depreciază foarte repede, imediat după achiziție, așa că cel mai mult aș investi în oameni.

Citește și: Cristina Bâtlan, investitor la „Imperiul Leilor”: „Cred că sunt cel mai greu de impresionat om”. Cum a cerut-o iubitul de soție / Exclusiv

Citește și: Cristina Bâtlan, dezvăluiri despre divorțul de fostul ei soț, Roberto: „A fost o durere enormă pentru mine” / Video

Cristina Bâtlan, despre fiul ei: „Nu e fiul risipitor, dar nici foarte atent cu banii și cu investițiile pe care le face”

Cum l-ai învățat pe fiul tău să aprecieze banii și să investească?

Fiul meu nu e fiul risipitor, dar nici foarte atent cu banii și cu investițiile pe care le face cu banii pe care îi câștigă. Încă mai avem mult de lucrat la asta, dar cred că are nevoie să își facă propria experiență și de aceea intervin foarte puțin. Ori de câte ori încerc să îl dirijez îmi spune: „Mama, cum erai tu la vârsta mea?”. Și eu răspund: „Adi, ai dreptate, fă ce vrei!”.

Vezi în galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cristina Bâtlan

Sursă foto: Instagram; Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton