Bar Refaeli și Mădălina Ghenea, lecție de stil la Festivalul de film de la Veneția. Vedetele au luat cu asalt covorul roșu

.

Codul vestimentar al celei de a 80-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția a „strigat” elegant, în timp ce proiecțiile au continuat zilele acestea. După o săptămână în care nu foarte multe vedete și-au făcut apariția pe covorul roșu din cauza solidarității Hollywood-ului cu greva SAG-AFTRA, câteva staruri și-au revendicat luminile reflectoarelor. Iar printre ele s-a aflat și Bar Refaeli.

Modelul israelian, în vârstă de 38 de ani, și-a scos în evidență fizicul cu una dintre cele mai frumoase rochii care au bucurat privirile fanilor acestui festival.

Bar Refaeli și Mădălina Ghenea, lecție de stil la Festivalul de Film de la Veneția

Bar Refaeli a captat atenția tuturor încă din prima clipă în care a pășit pe covorul roșu. Îmbrăcată într-o rochie neagră, cu decolteu adânc și o pelerină albă lungă.

Celebrul model a venit la proiecția filmului regizat de Ava DuVernay, bazat pe cartea Caste; The Origins of Our Discontents, de Isabel Wilkerson.

Privirile au fost captate la scurt timp și de apariția româncei Mădălina Ghenea, care a ales penteu această ocazie o rochie albă de satin, cu decolteu și o despicătură îndrezneață la nivelul coapsei.

Actrița, în vârstă de 36 de ani, a atras atenția și cu șalul ei cu pene de pe umeri. Ținuta Mădălinei a fost completată cu o pereche de tocuri argintii și o pereche de cercei strălucitori.

Citește și: George Clooney și soția lui, Amal, au întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția. Cum s-au cunoscut

Citește și: Vedete la gala amfAR, de la Festivalul de Film de la Veneția. Rita Ora a atras toate privirile cu ținuta nonconformistă

Citește și: Celebrități la Festivalul de Film de la Veneția. Priscilla Presley, mărturisiri emoționante la premiera peliculei „Priscilla”

Citește și: Cele mai spectaculoase apariții de la Festivalul de film de la Veneția. Romina Ferrari, accesorii de 1 milion de euro

Vedete la proiecția filmului „Origins”

Fosta fată Bonda, Caterina Myrino, a arătat pur și simplu spectaculos într-o rochie din satin roz fără bretele, și cu o fustă plină, pe care a accesorizat-o cu o pereche de tocuri roșuu și o pereche de cercei strălucitori.

Regizoarea filmului, Ava DuVernay, și-a făcut apariția într-o rochie din satin cu mâneci lungi, aurie, cu decolteu adânc și lăsată pe umeri. Ținuta sa a fost accesorizată cu o poșetă aurie și tocuri albe.

Cântăreața Loretta Grace s-a asigurat că toți ochii sunt ațintiți asupra ei, în momentul în care a ales pentru Festivalul de Film de la Veneția o rochie neagră, îndrăzneață, cu glugă și cu detaliu de piele în talie.

Georgia Mos și-a expus silueta într-o rochie lungă, de catifea neagră, și cu două decupaje înalte pe coapse. Artista și-a adăugat câțiva centimetri în înălțime cu ajutorul unor tocuri negre marca Yves Saint Laurent.

Actrița italiană Manila Nazzaro a arătat incredibil într-o rochie roșie cu paiete pe un umăr, în timp ce Regina frumuseții Denny Mendez a făcut furori într-un costum negru strălucitor.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton