De ce nu s-a bucurat Matei Negrescu când a primit rolul în „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”: „Poate mă schimbă”/ Exclusiv

.

Matei Negrescu a fost ispită la Insula iubirii, iar acum poate fi văzut în serialul  „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, care se difuzează la Antena 1, și unde formează un cuplu cu Anda Sârbei (Eva).

Șarmantul brunet nu este la prima experiență de acest gen. Matei Negrescu  a avut numeroase apariţii în reclame TV, pentru ca în 2015 să debuteze în comedia romantică americană Crown for Christmas. Au urmat apoi The Silent Valley şi The Chronic Comedy Show”, unde a jucat şi scris scenariul, dar şi alte producţii americane , „The Doorman”, „Royal MatchMaker” sau „A Royal Winter, şi serialul românesc Triplusec.

Am purtat cu Matei Negrescu o discuție liberă despre schimbările pe care le-a adus în viața lui rolul de ispită la Insula Iubirii, regrete, provocările prin care a trecut pentru rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. Iată de dezvăluiri face actorul într-un interviu pentru UNICA.RO.

Matei Negrescu: „S-a tot schimbat actorul, m-am gândit că poate mă schimbă și pe mine”

Cum a fost când ai primit rolul? Ești, totuși, personaj principal într-un serial de la Antena 1,„Lasă-mă, îmi place! Camera 609”?

Mă crezi că nu mi-am dat voie să mă bucur până foarte târziu? Știu că a fost un proces foarte îndelungat cu castingul, că s-a tot schimbat actorul și, fiind așa o situație incertă, m-am gândit că poate mă schimbă și pe mine. Plus că se întâmplă de atâtea ori în industria asta să ai parte de tot felul de surprize.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Am zis OK, e doar un alt hop. Vedem mai departe cum e. Și chiar până și în repetiții aveam senzația că, dacă nu e chiar cum trebuie, o să fiu schimbat. Mi-am dat voie să mă bucur abia când au început filmările. Au mai fost niște seriale în trecut și tot așa s-a întâmplat. Pur și simplu nu s-au mai filmat.

Citeşte și: Anda Sârbei, protagonista din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609″, trăiește o iubire inedită în viața reală: „Eu am inițiat totul”/ Exclusiv

Citeşte și: Loredana Groza, pregătită pentru rolul de soacră: „Elena îmi povestește tot. Sunt confidenta ei” / Video exclusiv

Mi-ai spus că s-a schimbat actorul. Pe cine ai învins?

Nu știu. Eu am fost plecat și s-a întâmplat să primesc mesajul, eram în Bali. Stăteam acolo destul de mult timp. Prima oară când am văzut mesajul, am zis: „Încă un casting pe care l-am ratat. Nu am cum să ajung la timp. Mă împac cu ideea”. Cumva, când m-am întors, a fost așa o sincronizare, am primit un semn și am zis să merg la casting, să ne simțim iarăși actori. A fost frumos, am aflat doar că l-am schimbat pe cel care era ales atunci.

Citeşte și: Emilia Popescu, destăinuiri despre serialul în care joacă și relația cu fiica ei, Maria: „Mă bucur că nu a vrut să facă actorie”/ Exclusiv

Citeşte și: Doina Teodoru, despre relația cu Cătălin Scărlătescu și serialul care o ține pe platourile de filmare: „Ne întâlnim noaptea. Avem o regulă”/ Exclusiv

Cum e rolul? Te vom vedea și în ipostaze intime?

Da, avem de toate în serial. Sunt o grămadă de situații și foarte intense. Merită urmărit cu siguranță.

Matei Negrescu: „Sunt împăcat cu tot ce am făcut la Insula iubirii. Orice expunere e bine venită”

Te-a pregătit, într-un fel, rolul de ispită la Insula iubirii pentru cel de acum?

Nu știu ce să zic. Unul e reality show-ul, într-un fel de simți când ești parte din el, mai degrabă m-a pregătit Insula pentru genul acesta de interacțiune, că suntem la un interviu, că pot să fiu cât de cât relaxat și vorbim liber. Actoria e cu totul altă mâncare de pește. Se tratează altfel.

Ai mai multe admiratoare de când ai apărut pe Insulă?

Ceva mai multe. Nici nu m-am implicat foarte mult în social media. Am văzut ceva feedback în urma Insulei. Sunt împăcat cu tot ce am făcut acolo. Orice expunere e bine- venită.

„Nu m-am gândit niciodată că fac asta pentru bani”

Te-a ajutat și pe partea financiară? Ți-au crescut veniturile?

Da. Altfel nu le făceam. Există pasiune, dar dacă poți ssă fii plătit, atunci de ce nu. Normal, te ajută și financiar, dar nu a fost niciodată scopul ăsta. Nu m-am gândit niciodată că fac asta pentru bani.

După rolul din „Lasă-mă îmi place! Camera 609” te vezi continuând pe partea asta sau te-ai mai întoarce într-un reality show?

Depinde de reality- show. Nu știi niciodată. Aș fi mai atent acum în ce gen de reality- show m-aș implica. Cine știe ce format apare?! Nu pot să zic da sau nu categoric. Aș rămâne în zona filmului, ca actor, dacă e cazul, adică dacă prind un rol pentru mine, cum e ăsta. Eu așa cred, că rolul acesta a fost pentru mine, de asta l-am și luat. Eram pe punctul de a renunța la actorie cu totul, deși îmi place foarte mult, sau film, dar creație, regie sau scenariu.

Citeşte și: Mihai Călin, nevoit să slăbească. Schimbările alimentare făcute de actorul din serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609″ / Exclusiv

Matei Negrescu: „Am carnet, dar nu am mai condus de mulți ani și a trebuit să mai repet puțin, să văd cum e la volan”

A trebuit să faci și ceva schimbări pentru rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”?

A trebuit să mai conduc un pic, pentru că eu am renunțat. Am carnet, dar nu am mai condus de mulți ani și a trebuit să mai repet puțin, să văd cum e la volan. Din fericire, toate mașinile sunt cu transmisie automată.

Și să fac un pic de înot. Personajul meu înpată destul de des. În rest, nu au fost schimbări majore. Am grijă să mă antrenez suficient de des cât să mă mențin în formă și să am nivelul de energie unde trebuie.

Matei Negrescu, despre scenele cu Anda Sârbei: „A fost chimie”

Cum e relația cu partenera ta din serial? A existat chimie de la început?

A existat chimie. Îmi place foarte mult de ea, avem o relație interesantă pe ecran.

Cum ești în viața particulară? Semeni cu personajul?

Pe alocuri, da. De aceea cred că s-a întâmplat să iau proba, pentru că nu trebuie să mă abat foarte mult de la felul în care sunt eu. Dar sunt, cu siguranță, și locuri unde suntem diferiți. El e în primul rând mai tânăr. Am luat în calcul și treaba asta. Fiind comedie, mi-am permis și niște riscuri la felul în care interpretez anumite lucruri, să le fac cu oarecare jovialitate, să fiu ușor copilăros pe alocuri, ca să mai ofertant. Dacă eram foarte sec, omul ăla …pe drumul lui drept și foarte serios, nu cred că ar fi fost la fel de interesant, dar asta e părerea mea. Publicul va decide.

Joci cu actori mari. Ai avut trac?

Normal. Am avut trac încă din primele teste, că s-au făcut niște teste de imagine. Am fost terifiat efectiv. Oribil. Groaznic, dar, din fericire, avem un acting coach, care e foarte bun, partenerii de scenă au fost foarte răbdători cu mine. Am parcurs destul de multe episoade și merge bine.

Matei Negrescu: „Am fost la frig, pentru că nu am avut voie să mă bronzez”

Ai avut vacanță?

Am avut o mini-vacanță de vară, de trei săptămâni. Am fost în Amsterdam. Am fost la frig, pentru că nu am avut voie să mă bronzez. A fost foarte frumos.

Care a fost primul tău job? De unde au venit primii bani?

Am fost o lepră, nu prea am avut joburi normale. Am pozat, în facultate, ca model pentru oamenii care studiau anatomie.

Crezi că vei ajunge vreodată să regreți că ai fost ispită la Insula iubirii?

Nu cred. Până la urmă am fost decent, în limitele decenței mi se pare că m-am purtat. Sincer, chiar nu cred că am întrecut măsura. M-am împăcat cu ideea, mi-am asumat tot, aia e. A fost o experiență, mie mi-a plăcut.

Foto: PR, Facebook, Unica

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton