Pinar Deniz din noul serial Kanal D „Secrete de familie”, adepta machiajului natural. Care sunt trucurile ei de beauty

.

Pinar Deniz, actrița care va cuceri publicul din România cu rolul avocatei Ceylin, din serialul „Secrete de familie”, ce va avea premiera pe 30 august la Kanal D, este una dintre cele mai frumoase actrițe ale Turciei, fiecare apariție a sa fiind apreciată de cei aproape 3 milioane de urmăritori pe care îi are în mediul online.

Deși este preferata marilor branduri de make-up, Pinar Deniz nu se sfiește să publice, pe conturile sale de socializare, fotografii needitate, care îi surprind frumusețea naturală. Imaginile în care i se văd pistruii, care îi dau un aer ștrengăresc, fac adesea deliciul internauților.

Postările sale primesc sute de mii de aprecieri și mii de comentarii care îi laudă frumusețea naturală.

„Ești cea mai frumoasă fată pe care ochii mei au vazut-o vreodată. Te iubesc”, „Ești superbă”, „Trebuie să fie greu să fii atât de frumoasă”, sunt doar câteva dintre miile de mesaje care se repetă la fiecare fotografie care surprinde prospețimea chipului actriței, în vârstă de 29 de ani.

Când nu este pe platourile de filmare, în studioul foto sau la evenimente, Pinar Deniz folosește cât mai puține produse de machiaj, însă are câteva secrete de beauty pe care le-a împărtașit cititorilor celebrei reviste Vogue, ediția din Turcia.

Citește și – Kanal D a anunțat când începe serialul fenomen „Secrete de familie”. Cine sunt protagoniștii și care este povestea

Citește și – Prințesa Diana, trucurile de machiaj care îi amplificau frumusețea. Ce schimbări a făcut în rutina ei pe parcursul anilor

Citește și – Elizabeth Taylor, trucuri de frumusețe valabile și astăzi. Cum a reușit să devină un beauty icon

Citește și – Secretele de frumusețe ale vedetelor: ce trucuri folosesc starurile, pentru a arăta impecabil

Citește și – Trucuri de frumusețe învățate de la egipteni și greci

„În general sunt adepta unui aspect natural și am grijă ca pielea mea să fie luminoasă, strălucitoare și proaspătă. Prin urmare, am grijă ca produsele pe care le folosesc să fie cât mai hidratante și să redea sănătatea pielii, să pară că tenul meu strălucește de la interior. Un aspect proaspăt este ceva care îmi sporește încrederea în mine și mă face să mă simt foarte bine atât în fața camerei de filmat, cât și în viața de zi cu zi. Prefer machiajul natural. Produsul la care nu pot renunța niciodată în machiajul meu este mascara. Chiar dacă nu aplic nimic pe ten, întotdeauna aplic un rimel. Pot spune că urmez tendințele actuale în materie de coafură la fel de mult ca toată lumea, însă, în general, cred că o persoană se poate simți frumoasă cu tunsoarea care i se potrivește cel mai bine”, a declarat Pinar Deniz.

Frumoasa actriță urmează să cucerească telespectatorii din România în rolul tinerei și ambițioasei avocate Ceylin, în serialul-fenomen „Secrete de familie”, care a înregistrat recorduri de audiență în toate cele 24 de țări în care a fost difuzat. Producția va avea premiera miercuri, 30 august, de la ora 20.00, la Kanal D.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton