Despre apa de gheţar, veche de milioane de ani, se spune că ar fi cea mai bună de pe pământ. Atunci de ce apa îmbuteliată are un termen de valabilitate de numai un an?
Apa naturală şi apa îmbuteliată
În primul rând trebuie să facem diferenţa între apa îmbuteliată şi apa de izvor. Când cumperi apă plată poţi să te alegi cu apă naturală, de izvor sau cu o apă provenită „de la chiuvetă” şi mineralizată artificial. Conform legii, producătorul este obligat să menţioneze pe etichetă ce fel de apă vinde.
Dacă pe ambalaj scrie „apă de masă gazoasă” sau „apă de masă mineralizată natural” înseamnă că ai cumpărat apă potabilă cu adaos de carbon alimentar şi săruri minerale.
Şi chiar dacă pe eticheta sticlei tale scrie clar „apa naturala”, alături de denumirea sursei, „Izvorul…”, asta nu înseamnă că apa respectivă este chiar naturală. Nu o dată, inspectorii ANPC au găsit aceste menţiuni pe etichetele unor producători nerecunoscuţi de autorităţile competente.
Când se strică apa?
Niciodată, după spusele Food and Drug Administration (FDA), instituţia americană ce se ocupă de controlul alimentelor şi medicamentelor. Pe site-ul FDA se spune că apa îmbuteliată are o perioadă de valabilitate nedefinită, dacă este produsă, îmbuteliată şi transportată conform legii. De aceea, FDA nu cere producătorilor de apă îmbuteliată să scrie termenul de valabilitate pe sticlă. Însă cei care vor să-l scrie pot să o facă.
În România, apa este considerată aliment, aşa că se supune legilor privind înscrierea termenului de valabilitate. Producătorii sunt obligaţi să treacă pe ambalaj data durabilităţii minimale, adică data până la care produsul îşi păstrează caracteristicile specifice dacă este depozitat cum se cuvine.
Pentru asta se foloseşte menţiunea „A se consuma de preferinţă înainte de…”. Apa expirată nu este un pericol imediat pentru sănătatea noastră, altfel data durabilităţii minimale ar fi înlocuită de data limită de consum menţionată prin expresia „Expiră la data de…”.
Aceeaşi lege menţionează alimentele care sunt scutite de indicarea termenului de valabilitate. Această listă include fructele şi legumele proaspete, vinurile, băuturile ce conţin cel puţin 10% alcool, oţetul, sarea, zahărul, guma de mestecat. Apa îmbuteliată nu apare pe această listă şi nici mierea, despre care se spune că nu se strică niciodată.
Posibilele explicaţii ar fi legate de permeabilitatea ambalajului. Chiar şi prin sticla de plastic, apa poate să absoarbă substanţe care îi schimbă mirosul şi gustul, fapt semnalat şi de FDA. De altfel, un mare producător internaţional a făcut cercetări pe unul din produsele sale şi a constatat că gustul apei se schimbă după termenul de valabilitate de un an.
Deci se pare că producatorii care trec data expirări pe sticle fără să fie obligaţi se gândesc la gustul apei, chiar dacă aceasta nu este periculoasă pentru consumator.
Pentru că, în vara anului trecut, inspectorii ANPC au găsit nereguli în comercializarea şi etichetarea apei îmbuteliate, ei au emis câteva recomandări pentru consumatori.
– Sticla trebuie să fie sigilată, indiferent ce fel de apă cumperi. – Aspectul apei contează. Dacă ea conţine impurităţi sau are culoarea schimbată, probabil că nu s-au respectat condiţiile de depozitare. – Sticlele de apă trebuie păstrate, în magazin, aşa cum recomandă producatorul pe etichetă, de obicei într-un loc răcoros, ferit de razele soarelui şi de îngheţ. Nu cumpăra apă expusă pe trotuar, în faţa magazinului. – Nu cumpăra nici apă cu termenul de valabilitate depăşit sau modificat.