Ce va face Sandra Bullock cu cenușa lui Bryan Randall. Gestul actriței are o însemnătate aparte

.

Sandra Bullock își va lua ultimul rămas bun de la bărbatul pe care l-a numit „dragostea vieții ei”, într-un loc care ara o semnificație specială pentru amândoi.

Potrivit unor surse contactate de Daily Mail, actrița în vârstă de 59 de ani  se gândește să se întoarcă la Three Bees din Bahamas pentru a împrăștia cenușa lui Bryan Randall în mare.

„Locul a fost special pentru amândoi”

Randall a murit pe 5 august 2023, la 57 de ani, după ce s-a luptat timp de trei ani cu scleroză laterală amiotrofică.

Într-o stațiune de lux de pe Insula Harbour, ea și Randall au făcut schimb de jurăminte în 2017, cu doar trei ani înainte ca fotograful să afle de diagnosticul său devastator.

„Locul a fost special pentru amândoi. Au preluat întreaga insulă, astfel încât să nu fie deranjați de nimeni. A fost un loc în care au împărtășit unele dintre cele mai fericite momente împreună, cu copiii și prietenii.  Mergeau acolo săptămâni întregi. Insula are o mulțime de semnificații pentru ei și are sens ca acela să fie locul în care ea să își ia rămas bun de la el” – a precizat o sursă pentru Daiy Mail.

Fiica lui Randall, Skylar Staten Randall, în vârstă de 29 de ani, a primit cenușa tatălui  acum două săptămâni.

Citeşte şi: Sandra Bullock şi Bryan Randall, intimităţi în plină stradă

Citeşte şi: Ce este scleroza laterală amiotrofică (SLA), boala care l-a ucis pe Bryan Randall, iubitul Sandrei Bullock

Citeşte şi: Sandra Bullock a dezvăluit că a fost îndrăgostită de Keanu Reeves

Citeşte şi: Secretele de frumusețe ale Sandrei Bullock, pentru un ten impecabil la 59 de ani

Un reprezentant al Hollywood Forever Cemetery a făcut livrarea sumbră în apartamentul ei din Los Angeles, la doar trei zile după ce a murit. Potrivit sursei, „Sandra a luat-o pe Skylar sub aripa ei de când a murit tatăl ei”.

Bullock și Randall nu s-au căsătorit niciodată, dar și-au jurat iubire eternă pe plaja din Bahamas, în cadrul unei ceremonii intime la care au asistat prietenii și familia, pe 31 decembrie 2017.

„Sandra nu a vrut să se căsătorească”

Într-un videoclip exclusiv obținut de Daily Mail se poate vedea cum cuplul a dansat toată noaptea după ceremonie într-un cadru extrem de romantic.

Insider a spus: „Sandra nu a vrut să se căsătorească după experiența ei de a divorța de Jesse James în 2010. Dar ea și Bryan și-au dorit cu adevărat să aibă ceva pentru copii, un fel de promisiune că dragostea lor este pură și este pentru totdeauna. A fost ziua lui Bryan pe 31 decembrie, așa că au vrut să sărbătorească totul dintr-o dată”. – a spus un apropiat al cuplului pentru Insider.

Sandra Bullock a fost văzută o singură dată de când partenerul ei a murit, când a fost fotografiată conducând în Beverly Hills, cu câinele ei în poală.

Randall și-a dorit ca lupta sa cu scleroza laterală amiotrofică – cunoscută și sub denumirea de boala Lou Gehrig – să rămână privată și, în toți anii de chin, atât familia lui, cât și actrița au respectat această dorință.

În ultimele luni, oamenii au început să creadă că între ei totul s-a sfârșit, pentru nu mai erau văzuți împreună. Așa că apăruseră zvonuri cu privire la despărțirea lor.

„Sandra l-a ținut pe Bryan ascuns în casă”

Dar Bullock a supravegheat în secret îngrijirea non-stop de care avea nevoie partenerul ei de 8 ani, care și-a petrecut ultimele luni „izolat” în casa ei din Beverly Hills.

O persoană din interior a declarat pentru DailyMail.com:

„Sandra l-a ținut pe Bryan ascuns în casă. Ea nu a lăsat pe nimeni să intre în casă în afară de doctorii și de asistentele care îl îngrijeau. A fost destul de convenabil pentru ei să existe aceste zvonuri că s-au despărțit pentru că au ajutat la ascunderea a ceea ce se întâmplă cu adevărat. Era mai ușor să-i lași pe oameni să presupună că nu l-au văzut pe el doar pentru că nu mai erau împreună.”

Iubitul Sandrei Bullock s-a luptat cu boala trei ani

Dar nu a fost vorba despre nicio despărțire. Cuplul se lupta cu noua și sumbră realitate a bolii lui Randall – o boală pentru care nu există leac, o boală degenerativă care afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării.

Se presupune că Randall a fost bolnav de trei ani.

„Relația a fost absolut tensionată din cauza asta și a fost foarte greu pentru copii. Trăia de ceva vreme într-una dintre proprietățile sale din Malibu doar pentru că era mai frumos pentru el să fie acolo, lângă ocean. Și cred că unii oameni au presupus că s-au despărțit pentru că părea că locuiesc separat” – a mai spus sursa respectivă.

Foto – Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton