„Aveam eu mamă, tată, dar erau la 500 km. Ei stăteau la Piatra Neamț, iar noi la București. Bunica era foarte săracă. Ei știau asta. Părinții mei trimiteau bani, dar puțini. Ei lucrau într-un sanatoriu în vârful unui munte și erau rpți de realitatea asta, că copilul crește, că ăi trebuie astăzi un pantof și mâine doi. Am fost neastâmpărată, dar cu extrem de mult bun simț, fiindcă știam că nu are bani”, a completat dr Pop.