Daniela Crudu și-a botezat fiica, iar evenimenul a fost unul pe măsura așteptărilor. Fosta asistentă de televiziune i-a oferit fiicei sale o petrecere plină de fast.
Micuța Daiana Maria a fost creștinată, iar părinții ei au organizat o petrecere la care au participat 140 de persoane. Cea care a atras toate privirile a fost, însă, chiar fosta asistentă a lui Dan Capatos, care a ales să poarte o rochie albă, mini.
Daniela Crudu și-a botezat fetița
Daniela Crudu și iubitul ei, Daniel, au avut un weekend plin de emoții și voie bună. Asta pentru că, fetița lor, Daiana, a fost botezată. Fosta asistentă de televiziune a anunțat în urmă cu mai mult timp că evenimentul va avea loc în luna august și nu se va da în lături de la nimic pentru a se asigura că petrecerea va fi una de neuitat.
Daniela s-a ocupat de fiecare detaliu, de la rochia fiicei sale, la ținuta sa, cu care a atras toate privirile. Fosta vedetă a Antenei 1 a ales să poarte o ținută complet albă, care i-a scos în evidență formele, arătând astfel că a revenit la silueta de dinainte de sarcină.
Înainte de a pleca spre biserică, Daniela Crudu a postat pe Instagram o imagine cu botoșeii pe care i-a ales pentru Daiana, aceștia fiind albi, plini de pietre strălucitoare.
Petrecerea a avut loc pe un restaurant la malul lacului, iar decorul a fost unul de poveste.
La petrecere a particitat și Mihai Mitoșeru, care s-a distrat alături de ceilalți invitați.
De la eveniment nu putea să lipsească mama Danielei Crudu, care i-a fost alături fiicei sale încă din ziua în care aceasta a adus-o pe lume pe Daiana.
Deși locuiește în Italia, femeia nu a vrut să rateze unul dintre cele mai importante evenimente din viața nepoatei sale, astfel că a urcat în avion și a venit să petreacă alături de fiica sa. Totodată, ea a observat cât de bine i se potrivește Danielei rolul de mamă și că aceasta se descurcă de minune cu cea mică.
„Sunt foarte emoționată! Am venit din Italia special pentru acest eveniment cu plăcere și cu mare bucurie să fim alături de nepoțică, de fată. E o mamă super Daniela. Nu mă așteptam la ea, vă zic sincer”, a declarat mama Danielei Crudu pentru Antena Stars.
„Am venit din Italia special, credeam că o să rămân aici trei luni de zile, până se obișnuia ea. Am văzut că se descurcă foarte bine, chiar super bine, nu mă așteptam din partea ei”, a mai spus Florentina.
Aceasta a ales să poarte la botezul micuței Daiana o rochie într-o nuanță mov deschis, cu detalii din peiete.
Mama Danielei a ales să își accesorizeze ținuta cu mai multe bijuterii, printre care două coliere și o brățară.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la botezul fiicei Danielei Crudu