O tânără de 18 ani s-a gândit că durerile severe de burtă pe care le avea erau provocate de o boală, însă s-a dovedit că era însărcinată.
BriAnna Blanton și-a petrecut vara distrându-se cu prietenii și stând la soare pe malul lacului, în South California. În momentul în care a început să aibă dureri la nivelul coastelor s-a gândit că are pietre la rinichi și a mers la camera de urgență.
O tânără aflată în travaliu a crezut că are pietre la rinichi
Ajunsă la spital, BriAnna a aflat că se află în travaliu și urmează să aducă pe lume un bebeluș.
„Am petrecut toată vara fără să știu că sunt însărcinată”, a completat ea, citată de New York Post.
Fata nu a avut niciun simptom prezent de obicei la femeile însărcinate și spune că și-a făcut mai multe teste de sarcină, însă toate au ieșit negative.
Adolescenta a ajuns la spital și a explicat că are dureri la nivelul stomacului la fiecare patru minute. Acela a fost momentul în care medicii au descoperit nu doar că fata era însărcinată, dar și în travaliu.
„Asistenta m-a verificat și apoi s-a uitat la mine. Nu o să uit niciodată expresia feței ei când mi-a spus că sunt dilatată 3 centimetri. Se pare că mi se rupsese apa”, a povestit tânăra mămică.
Cu atât mai ciudat este faptul că BriAnna și-a făcut un test de sarcină cu doat o lună înainte la cererea mamei sale, după ce i s-a făcut rău din cauza mâncării.
„Mama se afla acolo când l-am făcut pentru că mi s-a făcut rău după ce am mâncat și a vrut să fac testul”, a precizat ea.
În timp ce se afla în șoc, BriAnna a fost dusă imediat în sala de nașteri, unde medicii i-au confirmat că urmează să devină mamă. La scurt timp a venit pe lume fiica sa, Oakleigh Allyn. La naștere, micuța cântărea 3 kilograme și 300 de grame.
„Nu am nicio idee cum am avut un copil de 3 kilograme în mine, mereu am fost foarte slabă”, a mai spus ea.
Blanton a fost atât de șocată de venirea pe lume a fiicei sale încât mama ei a comparat-o cu o căprioară în bătaia farurilor unei mașini.
„Când în cele din urmă m-am liniștiti, după ce am născut, mama m-a întrebat cum vreau să o numesc. Mi-a luat 45 de minute să mă gândesc la acest lucru, înainte de a veni cu numele Oakleigh”, a afirmat tânăra.
Deși nu era pregătită pentru această provocare, BriAnna a spus că familia, prietenii și Biserica ei au ajutat-o să strângă tot ce avea nevoie pentru fetița ei.
„Mi-a luat ceva timp să procesez și să mă obișnuiesc cu situația. De asemenea, am fost îngrozită să le spun prietenilor mei pentru că nu știam cum vor reacționa. Nu le-am spus timp de aproximativ o săptămână, dar când am făcut-o în cele din urmă, au fost uimitori”, a continuat ea.
Acum, tânăra mămică spune că își iubește noua viață.
„Din fericire am lucrat anterior în îngrijirea copiilor așa că știam cât de cât cum să îngrijesc un bebeluș. Totul a început să devină firesc, cu ajutorul și sprijinul mamei mele. Deși Oakleigh a fost o adevărată surpriză, este o mare binecuvântare. Nu aș renunța la a fi mama ei pentru nimic în lume”, a mai spus BriAnna Balnton.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu BriAnna Blanton, fata care a născut fără să știe că era însărcinată