Anghel Damian împlinește 32 de ani. Theo Rose, imagini adorabile cu fiul și iubitul ei

.

Anghel Damian împlinește miercuri, 9 august, vârsta de 32 de ani. Regizorul, care nu obișnuiește să își expună în public viața privată, a fost sărbătorit de iubita lui, Theo Rose, pe rețelele de socializare.

Artista, care pe 8 august a împlinit 26 de ani, i-a transmis un mesaj special celui care îi este partener de viață și tatăl copilului ei.

Theo Rose, mesaj special pentru Anghel Damian de ziua lui de naștere

Theo Rose și Anghel Damian formează un cuplu de anul trecut, iar în luna iunie a acestui an au devenit și părinții unui băiețel pe care l-au numit Sasha Ioan. În timp ce regizorul preferă intimitatea, Theo obișnuiește să le povestească fanilor ei despre tot ce se întâmplă în viața sa.

Iar acum, cântăreața a vrut să își sărbătorească iubitul cu un mesaj special, postat pe rețelele de socializare.

„Noi suntem 8 și 9. Unul lângă altul în viață și în sărbătoare. Mulțumim pentru urări și gânduri! La mulți ani, tati!”, a scris Theo Rose pe Instagram, unde a postat și câteva imagini nemaivăzute cu ea și Anghel Damian. În fotografia cu cel mic, proaspeții părinți poartă ținute identice și îl sorb din privire pe fiul lor.

De asemenea, cântăreața, care și-a serbat ziua de naștere cu doar o zi înainte, a mărturisit că este fericită și are tot ce își dorește.

„Înainte să suflu în lumânări am mulțumit. N-am mai cerut nimic. Așa-mi dau seama că am mai mult decât îmi puteam imagina. Dumnezeu e bun cu mine. 26 de ani și înconjurată de iubire, oameni buni, deștepți și veseli. Așa să tot trăiești! Vă doresc și vouă la fel! Mulțumesc pentru mesaje”, a transmis Theo Rose pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Theo Rose și Anghel Damian au angajat bonă pentru fiul lor. Artista împlinește 26 de ani și a început ziua la salon

Citește și: Theo Rose, prinsă între concerte și filmările de la „Clanul” și „Vocea României”: „O să mă mai întâlnesc cu copilul meu când o avea 18 ani” / Video

Artista, sărbătorită de jurații „Vocea României”

Theo Rose a avut parte de o zi de naștere cu totul specială. Și-a început ziua la salonul de înfrumusețare, după care a mers la repetițiile pentru emisiunea „Vocea României”. Acolo, artista a primit un superb buchet de flori din partea lui Horia Brenciu, dar și o mulțime de mesaje de felicitări de la colegii ei jurați.

„Numele meu este Horia Roz. Și viața mea, de când o cunosc pe Theo, este ceva mai roz. De aceea o să-i spun să fie sănătoasă, că iubită e și îi urez „la mulți ani”. Îmbrățișarea, pupăturile și dansul i le voi da personal. La mulți ani, Maria Teodora Diaconu!”, i-a transmis Horia Brenciu.

„Theo, la mulți ani! Să fii iubită, sănătoasă, să fii inspirată, să ai un sezon superb la Vocea României și dacă se poate, să îl ajuți pe fostul tău partener de scaun la Vocea României, să câștige anul ăsta”, i-a zis și Smiley.

„Theo ești cea mai sexy mămică pe care am văzut-o vreodată. Și ești foarte mișto tu, așa în general. Îți urez la mulți ani. Te pup și te iubesc!”, a spus Irina Rimes.

„Theo, îi mulțumesc lui Doamne-Doamne că ești așa cum ești. Nu te schimba niciodată! Ești poate una dintre cele mai naturale ființe de pe planeta asta, cele mai dezinvolte. Mi-aș fi dorit și eu ca la 20 și ceva să fiu așa cum sunt. Abia am ajuns undeva la 40 să fiu așa cum sunt. Și îți mulțumesc că tu ești așa cum ești. Bucură-te de viață, Dumnezeu ți-a dat poate cel mai mare dar de pe lumea asta, să fii mămică. Ai primit cadoul superm! Nu te schimba deloc, te rog eu din suflet. Ești minunată! La mulți ani!”, este mesajul transmis de Pavel Bartoș pentru Theo Rose.

„La mulți ani, Theo! Să fii sănătoasă și iubită și tot ce mai vrei tu și așa mai departe. Și să cânți frumos!”, a spus și Tudor Chirilă.

Citește și: Theo Rose, dezvăluiri despre noul sezon al emisiunii „Vocea României”: „Nu o să vă vină să credeți” / Video

Citește și: Care este numele complet al lui Horia Brenciu? Reacția avută de Theo Rose când a aflat: „Vorbești serios?” / Video

Cum este Anghel Damian în rolul de tată

Anghel Damian nu vorbește public despre viața sa privată, iar mulți își doresc să afle cum se descurcă regizorul în rolul de tată. Acesta a devenit pentru prima dată tată în luna iunie și se pare că nu este doar un iubit bun, dar și un tată implicat.

„Eu și soția mea suntem foarte mândri de ei (n.r. Theo Rose și Anghel Damina)! Nu doar fiindcă la mijloc e fiica mea, ci în primul rând pentru că într-adevăr formează un cuplu aparte”, a dezvăluit zilele trecute tatăl artistei, Ioan Diaconu, pentru Cancan.

Totodată, bărbatul a precizat că este uimit de cât de implicat este Anghel Damian în creșterea fiului său.

„De Theo a mea știam ce poate, fiindcă a crescut doar la noi în casă. Dar Anghel e o surpriză pentru mine. E atât de atent cu cel mic și e un tată așa de mândru, cum rar am văzut! Suntem plini de recunoștință că avem parte de asemenea copii frumoși”, a precizat Ioan Diaconu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Theo Rose și Anghel Damian

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton