George Piștereanu și soția sa, Giorgiana, urmează să devină părinți pentru prima dată. Cuplul, care s-a căsătorit anul trecut, a anunțat și sexul bebelușului, într-un mod cu totul special.
Extrem de încântați de faptul că familia lor se va mări, actorul și soția sa au decis să facă o mică petrecere pe plajă pentru a le dezvălui și celor dragi sexul bebelușului lor.
George Piștereanu va deveni tată
Fiind o persoană activă pe rețelele de socializare, George Piștereanu a împărtășit cu urmăritorii săi imagini din timpul petrecerii și chiar a mărturisit, după ce a deschis cutia și a aflat că va avea o fetiță, că și-a dorit foarte mult un băiat, însă se pare că viața i-a pregătit o surpriză.
„Eram absolut convins că va fi băiețel. Deja îmi imaginasem excursiile tată – fiu și activități sportive la care să participăm. Dar ghiciți ce! Viața ne-a rezervat cea mai hilară surpriză! În schimb, suntem încântați să anunțăm că vom avea o fetiță! Trebuie să fiu gata pentru petreceri cu ceai și aventuri ale prințeselor, în timp ce acest viitor tătic se scufundă în lumea fustelor de balet și a tiarelor!”, a afirmat George Pișterea în clipul postat pe Instagram.
Actorul și soția sa s-au căsătorit în aprilie 2022
Anul trecut, la începutul lunii aprilie, George Piștereanu și Gigi Grassu s-au căsătorit în secret, în cadrul unei ceremonii fastuase în Las Vegas. La acel moment, evenimentul i-a luat pe toți prin surprindere, mai ales că nu se știa că acesta se află într-o relație serioasă.
„Uniunea cu Giorgiana Grassu este un pas important pe care l-am făcut în drumul meu către fericirea absolută. A fost foarte greu, dar ne-am găsit. Acum nu mai rămâne decât să inundăm totul în jur cu fericirea noastră”, spunea George Piștereanu după nuntă.
Giorgiana Grassu, care a mai fost căsătorită în trecut și are o fată, s-a născut și a crescut în Los Angeles, după ce părinții ei au fugit din ROmânia în perioada comunismului.
„Tatăl meu a scăpat din România comunistă traversând frontiera iugoslavă, pe jos. Unchiul meu s-a ascuns pe o navă. Membrii familiei mele au venit în Statele Unite, cu nimic altceva, decât hainele care le purtau. Vărul meu a ajuns în NFL fiind singurul aromân din Ligă și cred că singurul american cu părinți români”, a afirmat Gigi pentru formashefitness.ro în urmă cu ceva timp.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu George Piștereanu și soția sa