Un deputat rus rus vrea să „doboare” brandul Barbie. Cum arată păpușile promovate de Marina Butina

.

Marina Butina (34 ani), un deputat din Rusia, își dorește să „doboare” brandul Barbie și îndeamnă fetițele să cumpere și să se joace cu păpuși patriotice. Femeia a fost mai demult închisă în Statele Unite, după ce a fost acuzată de spionaj. Acum, aceasta are o nouă țintă: păpușile Barbie, despre care consideră că promovează „valorile LGBT”.

Deputatul pro-Putin își propune să introducă o nouă legislație care interzice păpușile Barbie în țară. Mai mult, aceasta își dorește ca fetițele să se joace cu păpuți făcute în Rusia și care promovează războiul din Ucraina.

Brandul „Barbie”, vizat de un deputat rus

„O păpușă care are sâni de femeie și organele sexuale ale unui bărbat nu este normală”, a afirmat Marina Butina.

„Legea rusă trebuie schimbată urgent”, a mai spus ea.

De asemenea, ea a criticat filmul „Barbie”, despre care a spus că „nu trebuia să fie prezentat pentru că ceea ce vedem sunt gay, transsexuali, femei care au pus stăpânire pe lume – adică păpușile Barbie. Nu există nimic despre o uniune între un bărbat și o femeie, nimic despre iubire”.

„Avem propriile noastre păpuși. Barbie împreună cu compania Mattel ar trebui scoase de pe piață. Pentru că ei aduc LGBT aici. Lasă-i să promoveze (LGBT) acolo (în Occident). Nu avem nevoie”, a mai spus deputatul rus, citat de Mirror.co.uk.

Butina a criticat faptul că celebra păpușă este cumpărată de grădinițe „pe cheltuiala statului”, spunând că acestea încalcă legile lui Putin care interzic propaganda LGBT în rândul copiilor.

Citește și: Povestea bunicuței Barbie: Cum a decis să își trăiască viața după modelul celebrei păpuși

Citește și: Barbie din viața reală. Cine este artista pe care un producător a vrut să o cumpere

Citește și: John Cena, transformare spectaculoasă pentru filmul „Barbie”. „Am fost pur și simplu dat pe spate de acest concept”

Citește și: Ce intervenții estetice are actrița Margot Robbie, protagonista din „Barbie”, cel mai așteptat film al verii

Marina Butina promovează păpușile ruse

De asemenea, deputata s-a întrebat: „Cât timp vom păstra aceste „păpuși” pe rafturile noastre?”.

Aceasta a spus că păpușile Mattel sunt o reclamă pentru valorile Partidului Democrat al lui Joe Biden din SUA și nu ar trebui importate în Rusia.

„Sunt categoric împotriva apariției păpușilor în magazinele noastre, de exemplu, a persoanelor transsgender sau a păpușilor care promovează relațiile între persoanele de același sex”, a spus Marina Butina.

Mai mult, ea susține păpușile rusești Vesna, care se încadrează în linia ideologică a Kremlinului și vin în uniforme de șoferi de tancuri, parașutiști și asistente militare.

Furia acesteia a contrastat cu sprijinul evident pentru Barbie din partea femeilor politicieni de rang înalt din propriul ei partid, Rusia Unită, care au fost recent văzute îmbrăcate în roz. Printre acestea s-a aflat și Valentina Matviyenko, șefa Senatului Rusiei.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată păpușile cu care deputata rusă vrea să o înlocuiască pe Barbie

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton