Cum arată copiii celor mai cunoscute vedete de telenovele. Mulți au devenit actori celebri

.

Au fost unele dintre cele mai mari staruri din telenovele, iubiți și detestați în același timp de publicul din România. Acum, s-au retras de pe micile ecrane, însă copiii lor le calcă pe urme. Angelica Rivera, Arturo Peniche, Victoria Ruffo, Osvaldo Rios și Gabriela Spanic sunt mândri de copiii lor.

Ne-au cucerit cu rolurile lor din cele mai îndrăgite telenovele precum „Kassandra”, „Legământul”, „În numele iubirii”, „Stăpâna”, „Tequila cu suflet de femeie”, „ Maria Mercedes” sau „Uzurpatoarea”. Timpul a trecut, ei au rămas în sufletele noastre, iar copiii lor au devenit acum cei care le iau, încet, încet, locul pe micile ecrane.

Angelica Rivera are trei fete

Angelica Rivera (56 ani) a devenit cunoscută românilor cu rolurile sale din „La duena” și „Tequila cu suflet de femeie”. Între timp, ea a renunțat la telenovele, devenind Prima Doamnă a Mexicului în momentul în care fostul ei soț, Enrique Pena Nieto a fost ales președinte al acestei țări.

În anul 2018, îndrăgita actriță s-a retras din viața publică după ce Pena Nieto și-a terminat mandatul.

Deși nu mai este o prezență constantă în lumea mondenă, Angelica mai postează deseori imagini pe rețelele de socializare.

Totuși, moștenirea ei este dusă mai departe de cele trei fiice pe care le are din căsnicia cu Jose Alberto Castro: Sofia, Regina și Fernanda.

Sofia Castro are 26 de ani și a devenit, la rândul ei, o cunoscută actriță în Mexic. Fernanda, în vârstă de 24 de ani și a ales să facă muzică, lansând mai multe piese, în timp ce mezina familiei, Regina, de abia a ajuns la vârsta majoratului.

Dintre cele trei, Sofia seamănă cel mai mult cu celebra sa mamă.

Arturo Peniche este tatăl a doi copii

Arturo Peniche a ajuns la vârsta de 61 de ani și, deși nu mai joacă în telenovele, se bucură de reușitele celor doi copii ai săi, pe care îi are din căsnicia cu Gaby Ortiz. Îndrăgitul actor are un băiat, Brandon, în vârstă de 36 de ani, și o fată, Khiabet. Ambii au ales să meargă pe calea celebrilor lor părinți.

Khiabet a jucat în câteva telenovele, cea mai cunoscută fiind „Mujeres asesinas”, în timp ce Brandon a putut fi urmărit în seriale precum „Contigo si”, „Pienso en ti”, Refugiul” sau „La malquerida”.

Citește și: Cum arată Mario Cimarro, unul dintre cei mai iubiți actori de telenovele. Are 51 de ani și este proaspăt tătic

Citește și: „Nu am vrut să îi duc tava la o pițipoancă”. Ce actor celebru a refuzat să joace în telenovele

Osvaldo Rios are trei fii

Osvaldo Rios (62 ani) se mândrește cât poate de des cu cei trei fii ai săi. Mezinul familiei a împlinit de curând 14 ani.

Giuliano este cel mai mare dintre copiii îndrăgitului actor. Acesta este compozitor și muzician și este o persoană activă pe rețelele de socializare, spre deosebire de frații săi mai mici.

Osvaldo este cel de al doilea băiat al lui Rios. Acesta preferă să stea departe de luminile reflectoarelor și nici nu este un amator al social media.

Mezinul familiei, Alessandro, a împlinit 14 ani, iar Osvaldo Rios nu s-a putut abține să nu posteze pe Instagram câteva imagini de la aniversarea fiului său.

Victoria Ruffo, mamă a trei copii

Și Victoria Ruffo, acum în vârstă de 61 de ani, este fericita mamă a trei copii.

Primul ei băiat, Jose Eduardo Derbez, a venit pe lume din relația pe care actrița a avut-o cu Eugenio Derbez. Ceilalți doi copii ai acesteia provin din căsnicia Victoriei cu Omar Fayad, cu care s-a măritat în anul 2001.

Jose Eduardo Derbez este singurul din cei trei copii ai celebrei actrițe de telenovele care a mers pe urmele mamei sale, luând calea actoriei. Acesta are 31 de ani și joacă în producții de televiziune din anul 2012.

Pe de altă parte, Victoria și Anuar Fayad preferă să își trăiască viețile în anonimat.

Citește și: Sebastian Rulli s-a pozat complet gol. Actorul de telenovele și-a șocat fanii. Ce reacție a avut Angelique Boyer

Citește și: Mauricio Islas s-a gândit la sinucidere. Drama prin care a trecut celebrul actor de telenovele

Gabriela Spanic are un băiat

Gabriela Spanic are un singur fiu, Gabriel de Jesus, alintat Gabo. Povestea fiului celebrei actrițe a devenit cunoscută în toată lumea după ce micuțul a fost otrăvit de asistenta Gabrielei, pe când copilul avea doar 2 ani.

Gabo are acum aproape 15 ani și o însoțește pe mama sa în toate călătoriile pe care aceasta le face.

În anul 2010, Gabriela Spanic, fiul, dar și mama ei au ajuns la spital, după ce au fost otrăviți cu sulfat de amoniu. Asistenta actriței le-a pus sulfatul în mâncare și băuturi timp de mai multe luni.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată copiii celor mai celebrei actori de telenovele

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton