Locații frumoase pentru picnic în București și împrejurimi

.

Profită de vremea caldă și ieși la picnic în București sau în jurul Capitalei. Chiar dacă nu ai timp liber să pleci la munte sau la mare, găsești și în București parcuri bine întreținute unde poți organiza cu familia și cu prietenii un picnic reușit.

Capitala și comunele din împrejurimi îți oferă câteva locuri excelente, pline de verdeață și frumos întreținute pentru relaxare sau distracție. Iată unde poți organiza un picnic în București sau în împrejurimi, unde găsești locurile cele mai spațioase cu iarbă și umbră deasă și unde se pot distra copiii în voie!

Cum organizezi un picnic reușit

Înainte de toate urmărește prognoza meteo să fii sigură că vremea va fi senină, dacă vrei să mergi cu prietenii sau cu familia la un picnic. Apoi pregătește pături groase sau pături impermeabile, scăunele pliante, o umbrelă de soare, un hamac, mai multe mingi, palete de tenis și câteva jucării pentru copii, dacă este cazul.

În lada frigorifică, pregătește sandviciuri delicioase, câteva fructe și dulciuri și o salată de legume cu brânzeturi. Mai poți lua cu tine un termos mare de cafea, apă și sucuri, dar le poți cumpăra și în apropiere de zonele unde vrei să mergi la iarbă verde. Un picnic în București este ușor de organizat pentru că vei avea întotdeauna aproape magazine de unde te poți aproviziona cu băuturi reci, cu sucuri, apă sau gustări crocante.

Pentru încântarea copiilor, mai poți lua cu tine zmeie, baloane, stegulețe colorate sau panglici colorate cu care vei marca locul vostru de picnic. Nu uita de spray-uri sau creme cu soluții repelente pentru țânțari și căpușe.   

Picnic în București, cele mai populare parcuri

Locații frumoase pentru picnic în București și împrejurimi

Capitala este încă departe de a oferi suficiente spații verzi pentru toți locuitorii, dar câteva parcuri îngrijite, cu gazon des și moale, sunt preferate de bucureșteni pentru picnicuri. În topul listei este renumitul parc IOR, unde vara se organizează diverse evenimente, târguri și cinematografe în aer liber, iar oamenii se pot așeza la plajă sau la picnic pe peluzele pline de iarbă.

Parcul IOR

Aflat în sectorul 3, parcul IOR cuprinde de fapt parcul Alexandru Ioan Cuza și parcul Titan, un lac de origine naturală, cinci insule și numeroase alei amenajate pe o suprafață de 85 de hectare. Este unul dintre cele mai mari parcuri din București, după Tineretului și Herăstrău, dar din punct de vedere al organizării și întreținerii este cel mai bine amenajat.

În parcul Titan sau în parcul Alexandru Ioan Cuza găsești zone verzi întinse, cu un gazon des și bine întreținut, unde poți organiza un picnic. Tot aici găsești numeroase zone umbroase și răcoroase vara, în apropiere de lac, unde poți veni cu pătura și bunătăți de acasă pentru a petrece câteva ore de relaxare și joacă cu copiii.

Parcul Drumul Taberei

Mult mai mic decât alte parcuri din Capitală, dar foarte bine îngrijit, parcul Drumul Taberei din sectorul 6 este un loc numai bun pentru un picnic în București. Aici sunt câteva locuri de joacă pentru copii, înconjurate de peluze verzi pe care se poate organiza un picnic.

Iubitorii de iarbă verde sunt încurajați să vină aici cu pături, cu scaune pliabile, cu jocuri și mingii, să profite de aerul proaspăt și de răcoarea din parc. În mijlocul parcului se află și un lac de mici dimensiuni, dar suficient de mare pentru amatorii de plimbări cu hidrobiciclete și bărci.

Chiar dacă este un parc mai mic, în Drumul Taberei găsești întotdeauna un loc liber să te bucuri de natură și să te destinzi.

Parcul Herăstrău

Al doilea cel mai mare parc al Capitalei, Herăstrăul este și un loc unde poți organiza un picnic cu familia sau cu prietenii. Pe malurile lacului Herăstrău sunt zone întinse și verzi unde poți veni cu pături și cu mingi, unde te poți juca cu cei mici și unde poți înălța zmeie.

Parcul Herăstrău se află în sectorul 1, în nordul Capitalei. El cuprinde și parcul Regele Mihai I al României și are o suprafață de 110 hectare.

În Herăstrău se găsesc câteva terase de unde poți cumpăra băuturi reci, iar vaporașele de pe lac constituie una dintre cele mai mari atracții ale copiilor.

Parcul Tineretului

Cel mai mare parc al Capitalei, întins pe o suprafață de 200 de hectare, aflat în sectorul 4, la mică distanță de centrul orașului, parcul Tineretului oferă numeroase zone unde se poate organiza un picnic. Locuri cu iarbă deasă și umbră, răcoroase și vaste se află în toate zonele parcului, iar în apropiere se află Orășelul Copiilor unde găsești distracții variate pentru cei mici, dacă se plictisesc să stea lângă tine pe pătură sau să se joace doar cu mingea.

Rezervația Văcărești

Unul dintre cele mai noi spații verzi din București, pe care natura l-a construit în groapa Văcărești, rezervația din sectorul 4 este o zonă complexă și plină de surprize pentru iubitorii de natură. Nu doar că aici găsești locuri vaste și pline de iarbă pentru picnic, dar găsești și lacuri pline de păsări, lebede, rațe, lișițe sau cormorani, precum și trasee de drumeție sau trasee pentru biciclete.

Unde poți merge la picnic aproape de București

Locații frumoase pentru picnic în București și împrejurimi

Salba de păduri și lacuri din jurul Bucureștiului ne oferă numeroase locuri unde putem petrece o zi întreagă la iarbă verde și unde putem organiza un picnic cu familia. Dacă iei cu tine pături, hamace, scaune și mese pliabile, o ladă frigorifică plină de bunătăți și sucuri, te vei bucura de o după amiază excelentă în natură.

Parcul Dendrologic Chitila

Pe malul lacului din Chitila, la numai 30 de minute de București, vei descoperi un parc dendrologic foarte bine amenajat, în care se păstrează curățenia și ordinea. Locuitorii comunei vin aici cu pături să stea la iarbă verde pe malul lacului. Te poți bucura de răcoarea lacului vara și de o zonă liniștită, departe de forfota urbană.  

Domeniul Mogoșoaia

Locații frumoase pentru picnic în București și împrejurimi
intrarea la Palatul Mogosoaia

Domeniul Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia este cunoscut de mulți ani drept un loc perfect pentru picnic aproape de București. Aici ai spații verzi întinse și bine întreținute, printre copaci înalți care fac o umbră plăcută vara. Se poate veni cu pături și șezlonguri, cu bunătăți de acasă, cu biciclete și mingi pentru copii. Dar în parc există și terase de unde poți cumpăra diverse sucuri reci sau înghețate. Iar copiii au și un loc de joacă special amenajat pentru ei. La Mogoșoaia, poți vizita Palatul Brâncovenesc unde se organizează în fiecare lună diverse expoziții de artă și pictură.

Comana

În apropiere de localitatea Comana, vei descoperi Delta Neajlovului și pădurea Comana, unde poți veni la un picnic. Odată ce intri în rezervație, de-a lungul drumurilor care se întretaie prin pădure vei găsi mici poienițe cu iarbă verde și flori, unde poți pune câteva pături și hamace. Există și un loc special amenajat unde se poate face grătar, dar în pădure acest lucru este interzis. Mai bine organizezi un picnic reușit, fără să îți mai bați capul cu ustensilele de grătar și cărbuni, doar cu ceea ce aduci tu de acasă. După câteva ore de relaxare, te poți plimba pe digurile ridicate la marginea deltei, să admiri păsările de apă, chirigițele, lebedele sau pelicanii.  

Pădurea Snagov

În nordul Capitalei, te poți plimba prin pădurea Snagov sau pe malurile lacului cu același nume, prin locuri liniștite și răcoroase vara. Aici poți veni să faci un picnic cu prietenii și familia, să vă jucați în aer liber, să vă bucurați de aer curat, de liniște și de natură. Pădurea Snagov este arie protejată și este rezervație naturală. Aici nu este permis grătarul decât în câteva locuri strict amenajate de autorități.

Snagov se află în nord-vestul Capitalei, iar accesul se face pe DN1 din localitatea Ciolpani. În apropiere mai poți vizita Mănăstirea Snagov, monument istoric și de artă feudală, Mănăstirea Carmelitană din Ciofliceni sau Mănăstirea Țigănești din satul Ciolpani, construcție din secolul al XVIII-lea.

Lacul și Pădurea Cernica

La fel ca Pădurea Snagov, Pădurea Cernica reprezintă una dintre cele mai mari atracții și o locație foarte bună pentru picnic. Mulți bucureșteni își petrec aici timpul liber. Cernica se află în estul Capitalei și se întinde de la Șoseaua București – Călărași spre Sud până la Valea Colentinei, unde se află și Lacul Cernica. În zonă poți vizita Mănăstirea Cernica, Phoenix Complex (locație cu ponton, loc de joacă pentru copii, piscină și restaurant), Casa Cernica sau un parc de aventuri.

Lacul Mihăilești

Este un lac de acumulare situat în comuna Mihăilești din județul Giurgiu, la doar 14 km de București. Aici vin foarte mulți bucureșteni să se bucure de apă răcoroasă și să facă un grătar sau să stea la plajă.

Accesul către lac este ușor, pe drumul național DN6 București – Alexandria. Lacul Mihăilești are o lungime de 8 km, o lățime de 3 km și o adâncime de 22 metri, iar apa este în general curată. Intrarea în lac este lină, pe pantă de beton, iar fundul său este nisipos în cea mai mare parte.

Pe malul lacului se află copaci, găsești suficient loc să organzezi un picnic, iar în zonă există câteva posibilități de campare, dar și facilități pentru cazare.

Lacul Mihailesti este și un loc bun pentru pescari. Dacă tu organizezi picnicul, soțul se poate îndeletnici cu pescuitul, deoarece în lac se găsesc specii de pești precum șalăul, știuca, somnul, carasul, bibanul, crapul sau plătica.

foto: Wikipedia/Adina Zamfir

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton