Dan Helciug dezvăluie secretul relației de 18 ani cu soția sa, Elena: „Eu cedez, țin la viața mea” / Exclusiv

.

Dan Helciug, solistul trupei „Spitalul de Urgență”, va sărbători, pe 1 septembrie, 18 ani de căsnicie și face dezvăluiri neștiute despre viața personală. Mărturisește cu umor că, din motive de securitate personală, cedează primul, de fiecare dată când apar discuții în cuplu. Dan Helciug și soția sa, Elena, regizor de film de meserie, s-au cunoscut pe o plajă și au împreună doi copii.

Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, Dan Helciug de la Spitalul de Urgență face dezvăluiri despre căsnicia cu Elena și relația cu cei doi copii. Sunt împreună de 18 ani și aflăm de la artist cum l-a cucerit jumătatea lui, care este secretul unei relații durabile și cine cedează primul atunci când există discuții în căsnicie. Dan Helciug mărturisește că se simte ca un frate mai mare în raport cu cei doi copii și spune Luca și Ruxi formează perfect copilul din el. În cadrul interviului, artistul își aduce aminte cel mai greu moment din viața lui, ziua în care i-a luat foc casa părintească, și recunoaște că celebritatea a venit foarte devreme pentru el.

Dan Helciug, secretul căsniciei de 18 ani

Citește și: Florin Dumitrescu, deranjat de ce se petrece pe litoralul grecesc: „Bah, băiatule, suntem pe plajă!” Ce l-a înfuriat pe chef

Citește și: Viorela Filip împlinește 72 de ani și dezvăluie secretul relației cu soțul ei: “Orice căsnicie devine, în timp, un parteneriat elegant” / Exclusiv

Citește și:  Care este secretul relației dintre DOC și soția lui, Anca Munteanu. „Sunt săptămâni bune și rele” / Video exclusiv

Citește și: Horia Brenciu a dezvăluit secretul relației cu Alice Dumitrescu: “De asta sunt bărbatul înțelept pe care îl doresc multe femei”/ Exclusiv

De ce Spitalul de Urgență?

Pentru că umorul împletit cu muzică reprezintă cel mai eficient tratament al societății noastre bolnave.

Dan Helciug, despre debutul în muzică: „Am avut prima trupă de cover-uri din România”

Îți mai aduci aminte prima dată cand ai urcat pe scenă?

Da. În anul 1996. Într-un club de pe lângă Facultatea de Teatru unde eram student. Acolo mi-am făcut debutul. Cred că am avut prima trupă de cover-uri, trupă de club, din România, imediat după Revoluție.

La primul concert am fugit de pe scenă”

Emoțiile, o întâmplare de atunci?

La primul meu concert am fost atât de emoționat încât nu m-am urcat pe scenă. Am fugit (râde). Am avut de atunci aproape 3000 de concerte.

Cum reacționezi când te recunoaște lumea pe stradă?

Zâmbesc. Iubesc oamenii.

A fost o provocare sa-l dublezi” pe Will Smith, în Alladin?

A fost o mare provocare din toate punctele de vedere, este vorba de Will Smith. De la interpretarea actoricească până la „cântatul” după  partiturile originale ale producției americane.

Dan Helciug, în rolul de tată: „Mă simt ca un frate mai mare”

Ce ai de spus despre tăticul Dan? Ești permisiv, sever uneori?

Nici eu nu știu cum sunt. Mă simt ca un frate mai mare pentru micuții mei.

În cine te regăsești mai mult, în Luca sau în Ruxi?

În amândoi. Împreună ei formează perfect copilul din mine.

Cum te-a cucerit soția ta?

M-a cucerit cu un zâmbet …și un dans, pe melodia Hotel California.

Elena Helciug alături de Ruxi și Luca. Sursă foto: Arhivă personală
Elena Helciug, alături de Ruxi și Luca. Sursă foto: Arhivă personală

Dan Helgiuc, cu umor despre discuțiile cu soția: „Eu cedez. Țin la viața mea”

Dacă se mai întâmplă să vă certați, cine cedeaza primul?

Eu cedez. Din motive de securitate personală. Țin la viața mea.

Soțul Dan spală, face piața, dă cu mopul?

Nu. Piața, câteodată.

Dan Helciug și sora lui, crescuți de tată

Tu și sora ta ați fost crescuți de tatăl vostru. Ce ai învățat de la el?

Am învățat să comunic inteligent și spiritual. Arta comunicării salvează câteodată lumi întregi. Cea mai frumoasa amintire este cea în care ne trăgea cu sania prin nămeții de pe bulevard. L-am iubit mult…

Cum te distrai cu sora ta când erați mici?

Aveam grijă de ea și o protejam când eram mai mici. Făceam spectacole pentru prietenii din cartier. Ne iubim fără pauze.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

Când ne-a ars apartamentul si am stat 3 luni acasă la niște vecini cumsecade. Fără tata, care era internat la spital în stare gravă. Aveam 12 ani și sora mea 9 ani.

Care este cea mai importantă calitate a ta? Dar cel mai mare defect?

Cel mai mare defect al meu este și una dintre calitățile mele: lenea (râde).

Ce nu se știe despre Dan Helciug: „Am terminat de scris două piese de teatru”

Ce nu știe lumea despre tine?

Lumea nu știe mai nimic despre mine și e mai bine așa. Puțini știu că îmi scriu muzica și textele de 25 de ani încoace. Tocmai am terminat de scris două piese de teatru, probabil că lucrul acesta nu e încă stiut

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

Nu știu ce să zic. Viața are un stil comic unic de a te pune câteodată să faci ceea ce ai jurat să nu faci niciodata. Nu risc să îți răspund.

„Încă nu am făcut un compromis major”

Ai facut compromisuri în viață?

Încă nu am făcut un compromis major. Dumnezeu îmi arată întotdeauna o cale corectă. Eu trebuie doar să fiu atent și să o urmez.

Mare curaj ai avut să-ți faci implantul de păr. Ești multumit, a rezistat? 

E treaba părului să reziste (râde). Dacă nu rezistă, mai fac un implant peste implant.

Ce greșeala nu ai mai repeta, dacă ai putea, în carieră?

Nu aș mai fi naiv și idealist. Eram puștan când am devenit celebru.

Unde vă petreceți concediul vara aceasta?       

La țară la socrii, la Păltiniș și la Rânca. Un pic de Grecia și atât. 

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton