Ploaia de stele Delta Aquaride. De unde vin meteorii Delta Aquaride

.

Ultimele zile de iulie vor aduce pe cer ploaia de stele Delta Aquaride. Este unul dintre cele mai frumoase fenomene astronomice pe care îl putem urmări cu ochiul liber. Află cât durează ploaia de meteori Delta Aquaride, când ajunge la apogeu și de unde vine!

În fiecare an, nopțile de vară sunt străbătute de luminile Perseidelor, dar și de ploaia de stele Delta Aquaride, care este totuși mai puțin cunoscută publicului larg. Pasionații știu, însă, că în fiecare vară, lunile iulie și august au cele mai frumoase seri, luminate de scânteile pe care meteoriții le aprind pe cer când intră în atmosfera Pământului.

Perseidele, cea mai cunoscută ploaie de stele, pot fi admirate începând de la jumătatea lunii iulie, până în ultima decadă a lunii august. Cam în aceeași perioadă se petrece și ploaia de meteori Delta Aquaride, un curent mai slab, cu o frecvență de cel mult 20 de meteori pe oră.

Perioada ploilor de stele și apogeul Delta Aquaride

Ploaia de stele Delta Aquaride. De unde vin meteorii Delta Aquaride

Anul acesta, în 2023, curentul de meteori Delta Aquaride se desfășoară în perioada 18 iulie – 21 august, aproape în paralel cu ploaia de meteoriți Perseide.

Apogeul curentului Delta Aquaride se va petrece în ultimele seri din luna iulie, în zilele de 28 și 29 iulie. Pe 1 august, va fi Luna plină, iar în nopțile precedente lumina Lunii este deja destul de puternică și ne împiedică să observăm prea bine stelele căzătoare. Cu atât mai puțin în nopțile de 1 sau 2 august, când Luna plină va fi la apogeu.

Iubitorii stelelor căzătoare trebuie să urmărească cerul nopții spre orele dimineții, din locuri cât mai îndepărtate de lumina artificială a orașelor. Un câmp departe de oraș, un deal sălbatic, un vârf de munte sau litoralul mării, departe de orice stațiune, pot fi locurile cele mai potrivite pentru a urmări dârele luminoase pe care le lasă meteoriții pe cer. Iar după orele 2 dimineața, dacă privim în partea opusă Lunii, avem șanse mari să vedem stele căzătoare. Important este să avem norocul unui cer senin, fără nori.

Unde este vizibilă ploaia de stele Delta Aquaride

Pasionații de astronomie și de meteori știu deja că urmele luminoase pe care le lasă Delta Aquaride sunt mai slabe decât urmele lăsate de Perseide. Delta Aquaride este un curent modest, având în perioada de apogeu aproximativ 20 de meteori pe oră, în timp ce Perseidele pot avea un apogeu cu 200 de meteori strălucitori pe oră.

Stelele căzătoare denumite Aquaride se observă mai bine din emisfera sudică a Pământului, din Australia, America de Sud și unele insule asiatice. Observatorii care sunt cu ochii pe stelele căzătoare Perseide este foarte posibil să vadă și sclipirile Aquaridelor pe cer în aceeași noapte, mai puțin luminoase decât Perseidele totuși. Cele mai bune ore de vizionare sunt după miezul nopții și înainte de ivirea zorilor, centrat în jurul orei 3 dimineața.

De unde vin meteorii Delta Aquaride

Ploaia de stele Delta Aquaride. De unde vin meteorii Delta Aquaride

Din emisfera nordică, acești meteori se vor observa mai greu, dar nu este imposibil. Ei par să radieze dintr-un anumit punct aflat în fața constelației Vărsătorului care, văzută din emisfera nordică, se arcuiește pe cer spre sud.

Radiantul (punctul din care pare că provin meteorii) aproape că se aliniază cu steaua Skat (Delta Aquarii), astfel încât ploaia de meteori este numită în onoarea acestei stele. Această stea răsare la miezul nopții, se înalță la apogeu în jurul orei 2 dimineața, apoi pare să se apropie de linia orizontului către zori. Pentru a observa Aquaridele, cel mai bine este să urmărești constelația Vărsătorului, să descoperi Marele Pătrat al lui Pegas și la sud de el vei observa o stea mai slab luminată… aici este radiantul curentului de meteori.  

Aproximativ 5-10% din meteorii Delta Aquaride lasă urme persistente strălucitoare de gaz ionizat care durează o secundă sau două după ce meteoroidul a trecut. Meteoroizii ard în atmosfera superioară la aproximativ 100 km deasupra suprafeței Pământului. Ei par să vină dinspre steaua Delta Aquarii, dar nu au nicio legătură cu aceasta. Acești meteori sunt particule foarte fine lăsate în urmă de cometele Marsden și Kraht și de asteroidul EH1.

Studii recente au arătat că praful din care se formează ploaia de meteoriți Aquaride a fost expulzat din nucleul cometelor cu peste 20.000 de ani în urmă. Acești meteori sunt mai degrabă pulberi și praf, spre deosebire de Perseide care pot avea dimensiuni un pic mai mari, aproximate la câțiva centimetri în diametru.

Aquaride sau Perseide? Cum le deosebești pe cer!

Așa cum scriam mai sus, cei doi curenți de meteori se petrec cam în aceeași perioadă a anului, de la mijlocul lunii iulie până spre sfârșitul lunii august. Aquaridele au o perioadă mai scurtă de apariție, decât Perseidele și o luminozitate mai slabă, dar pot fi observate cu ochiul liber.

Mulți dintre pasionații de stele căzătoare se întreabă însă cum pot identifica cei doi curenți, cum pot face diferența dintre Aquaride și Perseide. În ceea ce privește observatorii din emisfera de nord, Aquaridele se observă cel mai bine între orele 3 și 4 dimineața, înspre constelația Vărsătorului, care apare ca un arc pe direcția Sud. Perseidele se pot observa dinspre constelația lui Perseu, aflată în partea de nord – est – nord a cerului.

Perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie și 26 august, însă maximul va fi atins în noaptea de 12 spre 13 august 2023. Cel mai bine pot fi observați meteorii după miezul nopții până dimineața, dintr-un loc fără poluare luminoasă. Este important ca cerul să fie foarte senin, fără umiditate și nebulozitate, iar lumina Lunii să fie cât mai slabă.

Cum poți vedea mai ușor stelele căzătoare pe cerul nopții

Apogeul Aquaridelor este, însă, eclipsat în 2023 de Luna plină care va avea faza maximă pe data de 1 august. Din cauza ei, este posibil ca micile dâre luminoase ale meteorilor să fie greu de observat. Cu toate acestea, nu este nevoie de instrumente sau abilități deosebite pentru a urmări o ploaie de meteori. Trebuie să ții cont doar de câteva sfaturi:

  • Caută un loc în afara orașelor, undeva la țară, pe dealuri sau la munte, departe de poluarea luminoasă a zonelor locuite, unde lumina artificială nu împiedică observarea meteorilor;
  • Verifică toate condițiile meteo, să nu fie vânt puternic, să nu fie nori sau umiditate ridicată; verifică și orele de apus sau de răsărit ale Soarelui pentru locul în care te vei instala pentru observarea curentului de meteori; când se apropie răsăritul Soarelui, cerul capătă o lumină din ce în ce mai puternică și te împiedică să mai observi vreo stea căzătoare;
  • Ia cu tine o pătură sau un scaun confortabil; urmărirea stelelor căzătoare presupune multă răbdare, așa că trebuie să găsești o poziție cât se poate de comodă și să stai cu ochii țintă pe cer;
  • Privește intens spre cer, așezată comod timp de minimum o oră, cândva între orele 2 dimineața și răsăritul Soarelui. Nu trebuie să privești spre un loc anume, deoarece meteorii pot apărea pe o zonă largă în direcția sudului.

Ploile de stele din timpul unui an

Perseidele sunt cele mai cunoscute stele căzătoare de către publicul larg, dar într-un singur an observatorii pasionați pot urmări mai multe curente de meteori, începând chiar din luna ianuarie.

Luna ianuarie – Quadrantidele  

Primul curent de meteori din fiecare an este Quadrantide, care vin din direcția constelației Bootes, aproape de Carul Mare. Maximul curentului se produce chiar în primele 5 zile ale lunii ianuarie. Este unul din cei mai puternici curenţi de meteori, producând, în timpul maximului între 100 şi 140 de meteori pe oră.

Luna aprilie – Lyridele

Următorul curent de meteori vine în luna aprilie, se numește Lyride și are maximul în perioada 20-22 aprilie. În timpul maximului se pot vedea aproximativ 20 de meteori pe oră, ce vin dinspre constelaţia Lyra, de lângă strălucitoarea stea Vega.

Luna mai – Eta-Aquaridele

În luna mai, vom putea observa curentul de meteori eta-Aquaride, cu apogeul în perioada 5 sau 6 mai, când ajung în atmosferă între 40 și 85 de meteori pe oră. Aceştia provin din celebra cometă Halley.

Luna iulie – Perseidele și Aquaridele

În miezul verii, iulie este foarte bogat în meteori, fiind activi mai mulți curenți dintre care unii mai bogați vin din direcția constelaţiilor Vărsător şi Capricorn. Aproape în fiecare seară de iulie se pot vedea între 15 şi 30 de meteori pe oră.

Luna august – Perseidele

În luna august, în zilele de 11, 12 sau 13 august se produce maximul curentului Perseide, cu 50 – 80 de meteori pe oră, existând şi ani când activitatea este mai intensă.

Luna octombrie – Orionidele

Luna octombrie este luna în care putem observa Orionidele, între 21 şi 22 octombrie. Toate fragmentele ce ard în atmosferă provin de la cometa Halley, dar nu le putem vedea decât dacă avem cer senin noaptea, fără nori și umezeală.

Luna noiembrie – Leonidele

Curentul Leonidelor are maximul în zilele de 16, 17 sau 18 noiembrie. În timpul maximului se pot vedea 10 – 15 meteori pe oră. Aceștia provin de la cometa Tempel-Tuttle.

Luna decembrie – Geminidele și Ursidele

În decembrie putem observa, poate, cel mai spectaculos curent de meteori, Geminidele. Geminidele produc în timpul maximului între 60-80 meteori pe oră, o mare parte din ei fiind foarte strălucitori (bolizi). Maximul vine în jurul datei de 13 decembrie.

Ultimul curent meteoric al anului este curentul Urside. Maximul acestuia vine în zilele de 22 sau 23 decembrie, cu un număr de 5-10 meteori pe oră. Uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton