Singapore va executa o femeie, pentru prima oară în ultimii aproape 20 de ani

.

În Singapore sunt planificate două execuții la finalul acestei săptămâni, iar una dintre acestea va fi a lui Saridewi Djamani, o femeie de 45 de ani, care a fost condamnată la moarte în 2018.

Conform datelor, aceasta va fi prima execuție a unei femei, în Singapore, după aproape 20 de ani. Ultima dată când o femeie a fost executată în această țară a fost în 2004. Atunci, Yen May Woen, o coafeză de 36 de ani, a primit pedeapsa cu moartea și a fost spânzurată după ce a fost găsită vinovată pentru trafic de droguri, notează The Guardian.

Ce infracțiune a comis femeia care va fi executată în Singapore, săptămâna aceasta

Saridewi Djamani a fost găsită vinovată de deținerea a 30 de grame de heroină, în scopul traficului.

Singapore are unele dintre cele mai dure legi din lume, atunci când vine vorba de droguri și adesea politica țării, legată de acest aspect, a fost criticată la nivel internațional.

“Nu există nicio dovadă clară că pedeapsa cu moartea are vreun efect sau vreun impact asupra utilizării sau distribuției drogurilor. În timp ce țări din întreaga lume renunță la pedeapsa cu moartea și implementează noi legi și reforme în acest sens, Singapore nu face nici una, nici alta“, a spus Chiara Sangiorgio, un expert în pedeapsa cu moartea, de la Amnesty.

Citește și – Heather Locklear, de nerecunoscut din cauza problemelor cu drogurile. Actrița din Melrose Place are 61 de ani

Citește și – Xonia, prinsă la volan sub influența drogurilor și a alcoolului

Citește și – Drew Barrymore consuma droguri și alcool la 12 ani, dar nu avea voie dulciuri: „Am fost un copil rebel!”

Citește și – Polițist prins cu droguri la festivalul SAGA. Explicația MAI

Conform The Guardian, cel puțin 13 persoane au fost spânzurate până în prezent în Singapore, de când guvernul a reluat execuțiile după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de coronavirus.

Foto – Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton