Pe frumoasa Roxana Ghiorghian o admirăm zi de zi prezentând rubrica Meteo la Focus PRIMA TV. De curând, jurnalista a putut fi admirată și apreciată de sute de trecători într-o altă ipostază inedită. Roxana a îmbrăcat un costum tradițional coreean, cu ocazia promovării noului serial coreean, „Frumoasa curtezană HWANG JIN YI”, difuzat la PRIMA TV din 24 iulie 2023, de luni până vineri, de la ora 16:30.
În exclusivitate pentru UNICA, Roxana Ghiorghian a vorbit despre filmările promo-ului și despre cum i s-a părut această experiență inedită.
Cum a fost experiența filmărilor de la promo, când ai purtat acel costum coreean?
A fost o experiență foarte frumoasă. M-am bucurat să fac parte din acest proiect. Deși sunt obișnuită cu filmările și cu tot felul de ținute, acest promo a fost o premieră pentru mine. A fost prima dată când am purtat un costum „tradițional“ coreean. Mi-a plăcut și m-am simțit foarte bine îmbrăcată așa. Am fost atentă la toate componentele ținutei. Mai mult decât atât, am fost ochi și urechi la toate indicațiile referitoare la conduita și gestica caracteristice culturii coreene.
Mie nu mi s-a părut greu. Eu sunt o persoană curioasă. Mereu îmi doresc să aflu cât mai multe și fix așa s-a întâmplat și aici. Am pus întrebări, am înțeles și am încercat să intru cât mai bine în rol. Și… zic eu că m-am descurcat. 😊
Filmând în locuri publice, inclusiv pe stradă, oamenii au fost surprinși să vadă un astfel de personaj. A fost o ținută care ieșea în evidență și, automat, toți ochii au fost pe mine. Am primit foarte multe complimente, priviri admirative și zâmbete.
Lucrând cu o echipă profesionistă, nu prea au existat momente dificile. Singurele care îmi vin acum în minte au fost: căldură și obținerea aprobărilor pentru a filma în anumite locuri. Dar… și pe acestea le-am depășit cu zâmbetul pe buze.
Sincer, eu nu sunt o fană a serialelor. Nu am urmărit niciun serial până acum, dar toate au un început și cred că începutul meu, în acest caz, va fi serialul coreean difuzat pe Prima TV – „Frumoasa curtezană HWANG JIN YI”.