Mihai Bobonete, mesaj viral pentru Mădălina Ghenea, după publicarea unui pictorial sexy. Cum a reacționat Grigor Dimitrov

.

Mădălina Ghenea i-a lăsat din nou pe internauți cu gurile căscate, după ce a postat pe rețelele de socializare câteva fotografii incendiare, în care apare în lenjerie intimă, în ipostaze extrem de provocatoare. Mihai Bobonete i-a lăsat un mesaj care a devenit viral.

În vârstă de 35 de ani, actrița le-a făcut fanilor o “surpriză” de proporții cu cel mai recent pictorial postat pe Instagram, etalându-și silueta fără cusur într-un body negru, din plasă. Postarea a adunat în doar câteva ore peste 73 de mii de aprecieri din partea internauților și multe, multe mesaje apreciative.

Mihai Bobonete, reacție amuzantă la pozele incendiare ale Mădălinei Ghenea: „Ați vindecat mulți bărbați de cataractă”

Printre cei care au lăsat un comentariu în dreptul fotografiilor publicate de Mădălina Ghenea, s-a numărat și actorul și comediantul Mihai Bobonete, interpretul celebrului personaj Bobiță, din Las Fierbinți.

În stilul său caracteristic, plin de umor, Bobonete a scris un mesaj care s-a viralizat rapid, făcând deliciul fanilor.

„Sărut mana! Aveți de grijã cu scaunele astea că eu am avut una la fel și se deșurubează picioarile alea de metal și dacă scapă unul, scapă și alelalte de vă duceți dea berbeleacu. În rest, vă spun, gresia e Porcelanossa de calitate bună, nu alunecă la apă! Să vă dea Dumnezeu sănătate că ați vindecat mulți bărbați de cataractă cu pozele astea!” – a fost mesajul scris de Mihai Bobonete pe Instagram, acolo unde Mădălina Ghenea a făcut senzație cu cel mai recent shooting.

Iubitul Mădălinei Ghenea, tenismenul bulgar Grigor Dimitrov (32 de ani), a văzut și el postarea și a ținut să lase în dreptul pozelor câteva cuvinte prin care și-a exprimat admirația față de iubita sa frumoasă. “Dio Mio! Mamma Mia!” – a transmis Dimitrov.

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov, cel mai proaspăt cuplu monden

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov formează un cuplu de câteva luni, însă și-au confirmat public relația abia recent. La jumătatea lunii iulie, actrița și-a însoțit iubitul la Wimbledon, pentru a-l susține la meciuri. Acolo, la un moment dat, au fost surprinși sărutându-se lângă terenul de tenis, sub privirile tuturor celor care se aflau în tribune.

Citeşte şi: Mădălina Ghenea, hot în cel mai sexy costum de baie! Românca a stârnit pasiuni cu apariția ei: „Încetează să ne omori!”

Citeşte şi: Cum arată Mădălina Ghenea complet nemachiată: „Adevăratele mele culori și defecte”

Citeşte şi: Mădălina Ghenea povestește trauma trăită, după ce a fost jefuită: „Am slăbit 5 kg, în aceste săptămâni pline de lacrimi”

Citeşte şi: Mădălina Ghenea, protagonista unui film în care va juca alături de Ed Westwick

Presa internațională a luat în vizor noul cuplu monedn Ghenea-Dimitrov, iar jurnaliștii de la The Sun au realizat un top al celor mai frumoase iubite ale tenismenilor prezenți la Wimbledon, poziționând-o pe românca noastră pe locul al treilea. Mădălina Ghenea a fost surclasată doar de influencerița Costeen Hatzi, iubita lui Nick Kyrgios, și de Morgan Riddle, partenera americanului Taylor Fritz.

„Modelul român Mădălina, în vârstă de 35 de ani, se întâlnește cu Grigor Dimitrov. După ce și-a început cariera în lumina reflectoarelor ca model de la vârsta de 15 ani, ea a apărut de atunci ca actriță. Mădălina a interpretat-o pe Sophia Loren în „House of Gucci” alături de Lady Gaga și Jared Leto. Ghenea a jucat, de asemenea, în Dom Hemingway alături de Jude Law, atrăgând în același timp avansurile lui Leonardo DiCaprio, cu care se pare că s-a întâlnit”, este descrierea făcută de britanici Mădălinei Ghenea.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton