Ilie Năstase a împlinit, ieri, 77 de ani. De această dată, marele sportiv a ales să nu marcheze momentul cu o petrecere fastuoasă, așa cum făcea de obicei, și a fugit departe de România.
Năstase fost surprins cu această vacanță de soția lui, Ioana. Frumoasa brunetă i-a mai făcut cadou o pereche de ochelari.
Ilie Năstase, răsfățat de soția Ioana
„Sunt la plajă cu soția mea. Ea mi-a oferit această mini vacanță, stăm 3 zile aici, la cel mai frumos hotel, venim mereu aici. A fost un prilej bun ca să sărbătorim aici ziua, unde ne place cel mai mult.
Mi-a luat și o pereche de ochelari pe care îi căutam de vreo doi ani, tot ziceam că i-am pierdut, nu știu pe unde i-a găsit și i-a cumpărat. Eu i-am spus soției că am 110 ani și ea a zis: arăți bine pentru 110 ani. Nu arăți rău”, a mărturisit Ilie Năstase, la Antena Stars.
Deși nu a avut parte doar de momente ușoare, Năstase se declară mulțumit de evoluția vieții lui și spune că nu are regrete. „Viața mea a fost frumoasă, nu regret nimic, deocamdată. Cu sănătatea stau destul de bine. Sunt bine, adică să fiu sănătos, să fie și soția sănătoasă, să fim noi împreună bine. Ce să-mi doresc altceva?”, a mai spus fostul tenismen.
Ilie Năstase și Ioana s-au mutat în vila din Otopeni
Are mai multe proprietăți, dar stă cu chirie. Ilie Năstase s-a mutat cu soția lui într-o vilă cu mai multe dormitoare. Dacă se vor acomoda în noua locuință, cei doi au de gând să achiziționeze proprietatea și să înceapă acolo o nouă viață.
Ioana și Ilie Năstase au trecut prin multe momente complicate în relația lor, dar pare că acum apele s-au liniștit.
Vila se afla în zona Optopeni. „Este foarte spațioasă, are trei băi, livingul este foarte mare plus bucătăria, după care la etajul unu sunt patru dormitoare, iar sus este mansarda care este imensă, este cât toată casa”, a spus Ioana Năstase, conform Click!.
Documentar despre viața lui Ilie Năstase
Dacă lucrurile vor decurge conform planului, cei doi au planuri mari cu noul lor cuibușor. „Momentan am ales să locuim câteva luni cu chirie în ea, pentru că vrem să vedem dacă ne acomodăm sau nu. Am vorbit cu proprietarul locuinței despre acest aspect și nu s-a opus deloc.
Mi-a plăcut foarte mult că are grădină în fața și în spatele casei, iar pe laterale are brăduți. Este tare frumos. Mie mi-a plăcut foarte mult casa aceasta și o să o cumpărăm într-un final. Întâi, vreau să văd dacă mă simt bine în ea, pentru că nu este deloc o sumă de neglijat. Este o locuință scumpă. Este o casă foarte mare, nu o căsuță”, a adăugat ea.
Ilie Năstase își expune viața într-un film documentar, care se va lansa în toamna anului acesta, mai precis pe 8 septembrie 2023. Alături de un grup restrâns de persoane, fostul sportiv și soția lui au vizionat producția recent, înainte de lansarea sa oficială.