Destinațiile alese de vedete pentru a-și petrece vacanța. Unde au plecat Smiley, Inna și Dana Rogoz

.

Vara reprezintă perioada în care totaă lumea pleacă în concediu, iar vedetele noastre nu fac excepție. Cu toții vor să se bucure vacanța aceasta de soare, plajă și, de ce nu, cele mai frumoase destinații.

Inna, Delia, Dana Rogoz, Vladimir Drăghia, Smiley, Theo Rose și Andreea Mantea sunt celebritățile care au fugit de căldura din București și s-au refugiat pe meleaguri mai potrivite pentru a petrece cele mai călduroase zile de vară.

Smiley și Gina Pistol, vacanță în Ungaria

Imediat după ce a susținut un concert la Neversea, Smiley și-a luat soția și fiica și au plecat într-o scurtă vacanță peste hotare. Nu au plecat foarte departe, întrucât artistul și Gina Pistol au ales ca destinație Ungaria.

Deși țin foarte mult la viața lor privată, cei doi obișnuiesc să împărtășească detalii din vacanțele lor cu fanii de pe rețelele de socializare.

Astfel, Smiley a postat pe InstaStory câteva imagini cu Gina și Josephine în Budapesta, precum și cu Clădirea Parlamentului Ungar.

Inna a ales destinații mai exotice

Inna se odihnește după ce a avut o perioadă plină din punct de vedere muzical. Artista a plecat într-o binemeritată vacanță alături de iubitul ei, Deliric. Cei doi au petrecut câteva zile de vis în Franța, unde au făcut plajă la o locație cu piscină privată, după care și-au făcut bagajele și au pornit spre o destinație iubită de majoritatea românilor: Grecia.

„Deli m-a adus înapoi în Grecia!”, a spus Inna pe Instagram, unde a postat imagini fierbinți, în costum de baie, spre bucuria fanilor ei.

Citește și: Dana Rogoz, vacanță cu cei doi copii, dar și cu fiul soțului. Ce destinație au ales: „Toaletele sunt sofisticate”

Citește și: Deea Maxer, vacanță în Grecia cu Robert Drilea: „Muncesc, iubesc, mă bucur de viață”

Dana Rogoz, călătorie de neuitat în Japonia

De câteva zile Dana Rogoz a părăsit România pentru o vacanță de neuitat în Japonia. Actrița a plecat împreună cu soțul ei, Radu Dragomir, dar și de cei doi copii ai lor, Vlad și Lia.

Dana postează zilnic pe rețelele de socializare imagini din locurile pe care le vizitează și le povestește urmăritorilor ei aventurile de care au parte.

Actrița și soțul ei chiar au sărbătorit 11 ani de căsnicie în Japonia.

Azi împlinim 11 ani de la cununia civilă, adică de când am spus amândoi DA, emoționați, fericiți, zâmbind cu gura până la urechi. Tot la fel ne-a suprins și Vlad în aceste fotografii, la atâția ani distanță de acel moment. Nici că mi-aș fi putut imagina câte aventuri frumoase vom fi trăit împreună în primii 11 ani. Și ce copii minunați ne vor privi cu ochi iubitori în fiecare zi. La mulți ani, Radu! La mulți, mulți, mulți, ani înainte!”, a scris Dana Rogoz pe Facebook.

Andreea Mantea se bucură de priveliștea din Iordania

Andreea Mantea a renunțat la Bali anul acesta pentru o destinație mai specială: Iordania. Prezentatoarea a ales să viziteze Petra, un oraș vestit din Iordania, dar nu a putut să nu treacă și pe la Marea Moartă, asigurându-se că vacanța aceasta nu va trece fără să viziteze unele dintre cele mai frumoase locuri din acea parte a lumii.

Andreea l-a luat cu ea și pe fiul ei, David, fără de care nu obișnuiește să plece pe nicăieri.

Prezentatoarea a postat mai multe imagini pe rețelele de socializare din vacanța în care se distrează de minune. Astfel, fanii ei au putut să o vadă călătorind prin deșert, făcând baie în Marea Moartă, dar și vizitând celebrul oraș de piatră.

Citește și: Ce face Viviana Sposub, în timp ce George Burcea este în vacanță cu fetițele lui: „Aștept o motivație” / Video

Citește și: Care este cea mai relaxantă țară din Europa? Destinația perfectă pentru o vacanță care te scapă de stres

Vladimir Drăghia și-a dus familia în Grecia

Vladimir Drăghia a ales să își ducă fetele, anul acesta, în vacanță în Grecia. Doar că actorul nu a ales o stațiune anume, ci s-a îmbarcat pe o barcă, unde își crează cele mai frumoase amintiri.

„Fetele s-au adaptat foarte repede pe barcă, așa cum mă așteptăm! Am primit multe mesaje, zilele acestea, în care am fost întrebată cum am avut curaj să le luăm pe barcă. Răspund aici, ca să îmi fie mai ușor! Nu m-am gândit niciodată că e nevoie de curaj pentru asta. Poate că am mai fost pe barcă și știam ce le așteaptă sau poate e doar felul meu de a fi! Și nu, chiar nu sunt cea mai relaxată mamă, dar sunt optimistă! Atât timp cât suntem împreună, ne descurcăm! Nici acasă nu e ușor”, a povestit Alice Cavaleru, soția lui Drăghia, pe rețelele de socializare.

Theo Rose își petrece vacanța pe litoralul românesc

În timp ce majoritatea vedetelor au ales să își petreacă vacanța departe de România, Theo Rose a preferat să rămână pe litoralul românesc.

Artista, care a devenit mamă pe 14 iunie, și-a luat fiul și părinții și au plecat în Olimp, la un hotel de lux, preferat de multe vedete autohtone.

Cântăreața în vârstă de 25 de ani a profitat de ocazie pentru a îmbrăca din nou costumul de baie și pentru a-și expune silueta, după ce a slăbit 12 kilograme.

De asemenea, părinții lui Theo Rose par să se bucure din plin atât de mare și plajă, cât și de primul lor nepot.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini din vacanțele vedetelor

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton