„Gelozie, probleme financiare și infidelitatea partenerului”. Dana Săvuică, adevărul despre divorț, după 25 de ani de relație

.

Dana Săvuică și Răzvan Stanciu au divorțat în 2016, după 25 de ani de relație, dintre care 22 de căsnicie. Fostul cuplu are împreună o fiică, Julie, în vârstă de 29 de ani.

Deși are „o voce dumnezeiască”, potrivit Danei, mentorul Juliei a fost bunicul matern, motiv pentru care a ales să urmeze o carieră în politică. A urmat Științele Politice în București, însă a studiat și în străinătate, prin intermediul programului Erasmus.

Ce carieră a ales Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică: „Merge pe drumul bătătorit de tatăl meu”

„Julie și-a petrecut o parte din copilărie asemenea mie, cu părinții mei în misiuni diplomatice, în Finlanda, Pakistan și Indonezia. Am vrut să aibă și ea parte de o educație aleasă și să cunoască o altă lume. Sunt foarte bucuroasă că ea acum merge pe drumul bătătorit de tatăl meu, cel al diplomației”, ne povestea Dana Săvuică în exclusivitate, în ianuarie 2023.

În 2019, Julie Stanciu lucra la Ministerul Mediului, în prezent fiind neclar ce post ocupă. Tânăra este pasionată de călătorii, ultimele sale postări de pe Instagram fiind imagini surprinse în Grecia și Italia.

Dana Săvuică și fiica ei au o relație foarte apropiată. „De când era mică am stabilit o legătură de prietenie cu ea, ca să nu mă perceapă că fiind acel adult strict de care trebuie să se ferească sau pe care să-l asculte cu sfințenie. Am fost protectivă, dar și relaxată. Am încercat să-i fiu alături atunci când îmi cerea ajutorul, nu să o sufoc cu prezența mea. Dar a fost și este un copil extraordinar. Nu prea mi-a dat bătăi de cap, așa că mă consider foarte norocoasă”, mai declara Dana Săvuică în ianuarie 2023, pentru Unica.

Citește și: Dana Săvuică, despre operația suferită și bărbatul care o face fericită: „Ne completăm unul pe celălalt”/ Exclusiv

Fiica Danei Săvuică a fost un miracol: „Doctorii mi-au zis să avortez”

Dana Săvuică a întâmpinat complicații în timpul sarcinii cu Julie, complicații care au determinat nu unul, ci trei medici să-i recomande să întrerupă sarcina.

„Julie e un dar de la Dumnezeu. M-am culcat tristă, agitată, stresată că trebuia să iau o decizie grea, să îl păstrez sau nu. A venit pe neașteptate copilul. Acesta este un miracol, e adevărat. Am simțit o lumină caldă, visând, după care o lumină gălbui-alburie și o voce neutră. Mi-a spus: «Stai liniștită, este un copil, o fetiță cu părul lung negru, sănătoasă»”, povestea Dana Săvuică în septembrie 2022, pentru EGO.

La scurt timp după ce a născut-o pe Julie, Dana a rămas însărcinată din nou. La sfatul medicului însă, fostul model a avortat bebelușul. „La un an am rămas gravidă, dar m-am luat după ce a spus doctorița: «Tu ești încă lăuză, iar vrei unul?». Și am avortat. Este singurul meu avort și l-am regretat toată viața mea”, a mai spus Dana Săvuică pentru aceeași sursă.

Citește și: Dana Săvuică și-a micșorat sânii. Vedetele care au mai trecut prin acest proces

De ce au divorțat Dana Săvuică și Răzvan Stanciu

Motivul divorțului dintre Dana Săvuică și Răzvan Stanciu ar fi fost gelozia și infidelitate bărbatului. Fostul model a dezvăluit acest lucru în emisiunea „La Măruță”.

În timpul provocării sosurilor iuți, Dana a declarat despre motivul despărțirii de fostul soț: „Gelozie. Probleme financiare așa și așa, se rezolvau. Aș zice și infidelitatea partenerului, dar nu o să spun care dintre ei. Hahaha! Mă inviți la podcastul tău și îți spun mai multe despre chestia asta”.

Citește și: Ce bărbați celebri din România i-au făcut avansuri Danei Săvuică

Citește și: Dana Săvuică, la 53 de ani: „Cel mai mare defect este că încă nu am învățat cum să iert”. Ce relație are cu fiica ei / Exclusiv

Întrebată de Cătălin Măruță dacă a fost înșelată, Dana a adăugat: „Știi cum e într-o relație, drumul e în ambele sensuri, și cu dus și cu întors. Nu detaliem. Cel puțin cu gândul (n.red.: a înșelat ea). Am zis cel puțin, da!”.

„Băi, în 25 de ani, acum pe bune, hai să fim serioși, n-ai cum să nu înșeli cu gândul, n-ai cum! Cu fapta? Cu gândul… cu fapta probabil… fiecare după ce știe și cum poate. Gelozie? Da, în ce relație nu există gelozie?”, a completat.

Mai târziu, în noiembrie 2022, pentru EGO, Dana a mai spus: „Mie mi se pare că eu am făcut tot ce s-a putut în relația mea și în căsnicia mea. La un moment dat a trebuit să tai răul de rădăcină și să spun: «Băi, gata! Nu mai pot!». Trebuia să îmi duc viața altfel. Mă uitam în acea oglindă și nu vedeam decât un străin”.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton