Data de 4 iulie a devenit cunoscută în întreaga lume drept Ziua Americii sau Ziua Independenței. Oriunde s-ar afla în lume, americanii sărbătoresc cu stegulețe, hotdog, grătare și bere ziua de 4 iulie care a devenit un simbol al valorilor democrației.
Ziua Statelor Unite ale Americii, data de 4 iulie, este Ziua Independenței sau pe scurt Ziua Americii. Americanii sărbătoresc independența față de Imperiul Britanic. La data de 4 iulie 1776, Congresul american a adoptat Declaraţia de independenţă, prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.
Idealurile democrației americane
Libertatea și independența sunt unite cu dreptul la fericire care este consfințit în constituție pentru orice cetățean american. Valorile de bază ale Declarației de Independență au fost inspirate de ideile exprimate de mari gânditori ai lumii, de la Aristotel şi John Lock la Sfântul Thomas D’Aquino. Thomas Jefferson, autorul proiectului Declaraţiei, a rezumat drepturile la independență și libertatea și le-a trimis regelui Marii Britanii din acea vreme, George al II-lea, pentru a demonstra că ruperea legăturilor dintre colonii şi imperiu era necesară.
«Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, iar printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Pentru a asigura aceste drepturi, Guvernele sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimţământul celor guvernaţi, dar atunci când orice formă de guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, pentru a institui o nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranţă şi Fericire»se afirmă în Declaraţia de independenţa a Statelor Unite ale Americii.
Americanii erau nemulțumiți în primul rând din cauza taxelor foarte mari pe care le plăteau britanicilor și în al doilea rând de faptul că nu erau reprezentați în Parlamentul britanic.
Regele George al II-lea a ripostat, a trimis trupe să înăbușe rebeliunea, dar coloniștii americani și-au unit forțele și au intrat în luptă. Războiul de Independență a început în aprilie 1775 cu bătălia de la Concorde, iar un an mai târziu americanii își declarau libertatea și independența totală față de Marea Britanie. Războiul a durat, însă, până în anul 1783, timp în care trupele coloniștilor americani au fost sprijinite cu armament și logistică de armata Franței.
Comitetul celor Cinci, format din Thomas Jefferson, John Adams, Roger Sherman, Benjamin Franklin şi Robert R. Livingston, a fost însărcinat cu realizarea unui proiect de declaraţie care să prezinte lumii procesul de independenţă a coloniilor. După amendamente şi discuţii, în după-amiaza zilei de 4 iulie 1776, Declaraţia de Independenţă a fost adoptată oficial. Din cele 13 colonii, nouă au votat pentru, două au votat împotrivă (Pennsylvania şi Carolina de Sud), iar două s-au abţinut (Delaware şi New York).
Statuia Libertății – simbolul unei națiuni independente
Data de 4 iulie 1776 este scrisă cu cifre romane pe tăblița susținută de Statuia Libertății din New York. Un dar din partea poporului francez, Statuia Libertăţii se află pe mica insulă Liberty din portul oraşului New York, la mică distanţă de insula Ellis – acolo unde au sosit de-a lungul anilor milioane de emigranți care au visat să se stabilească în SUA și încă mai sosesc datorită programului Visa Waiver. Miss Liberty, oferită americanilor de poporul francez la 4 iulie 1884, a fost inaugurată la 28 octombrie 1886, iar preşedintele de atunci, Grover Cleveland, a acceptat statuia în numele poporului american rostind cuvintele: ”Nu vom uita niciodată că libertatea şi-a făcut casa aici şi nu vom neglija altarul său”.
În 1924, Statuia Libertăţii a fost decretată monument naţional, iar în 1984 a devenit parte a Patrimoniului UNESCO pentru simbolurile ei universale: libertate, pace, democraţie și incluziune.
Cu o înălţime de 45,3 metri şi o greutate de 225 de tone, statuia a fost lucrată în Franţa de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), cu ajutorul tehnic al lui Alexandre Gustave Eiffel. Transportată pe mare în 350 de fragmente, Statuia Libertăţii a fost asamblată în patru luni şi montată pe un piedestal, împreună cu care măsoară 93 de metri, de la sol pâna la vârful torţei.
Pe piedestalul statuii a fost inscripţionată o poezie, compusă de Emma Lazarus, al cărei mesaj este libertatea. Pe coroană se află 25 de ferestre, simboluri ale mineralelor naturale ale pământului, şi şapte raze care semnifică cele şapte mări şi continente ale lumii. Torţa din mâna dreaptă simbolizează libertatea care luminează lumea, iar lanţul prăbuşit la picioarele monumentului înseamnă eliberarea din sclavie.
Drapelul american, simbolul universal al zilei de 4 iulie
Benzile colorate în alb și roșu de pe steagul american sunt în număr de 13 și ele reprezintă tocmai cele 13 colonii care și-au declarat independența față de Imperiul Britanic. Unitatea sau uniunea celor 13 colonii este reprezentată de 13 stele, pe fond albastru, simbolul unei noi constelaţii. Drapelul SUA a fost ales în anul 1777, dar a suferit câteva modificări de-a lungul anilor.
Astăzi, pe drapelul american, pe lângă cele 13 benzi orizontale roşii şi albe, sunt figurate, într-un dreptunghi albastru închis, 50 de pentagoane stelate care semnifică cele 50 de state americane. Datorită simbolismului său, zona albastră cu cele 50 de stele este Union Jack, în timp ce drapelul e adesea numit „The Stars and Stripes” sau „Old Glory”.
Top 5 cei mai populari președinți americani
Americanii realizează periodic statistici pentru a desemna cei mai influenți și populari președinți americani. Iată un top cu cei mai importanți dintre președinții care au condus America după Războiul de Independență, personalități influente care au rămas în memoria colectivă drept mari gânditori și politicieni, repere ale democrației și puterii americane.
George Washington, primul preşedinte al SUA
Mandat: 1789 – 1797
„Părintele naţiei americane”, cum este supranumit Washington, a fost primul preşedinte american, ales în unanimitate în 1789 după ce se încheie Războiul de Independență. El a pus bazele instituţiei preşedenţiei, instituind şi maximum de două mandate pentru viitorii președinți americani.
Abraham Lincoln, președintele care a abolit sclavia
Mandat: 1861 – 1865
Abraham Lincoln (republican) a fost politicianul și strategul de geniu care a condus la victoria Nordului în timpul Războiului Civil American, și a promovat reunirea dintre Nord şi Sud. El a rămas în istoria universală drept președintele care a abolit sclavia. În septembrie 1862, Lincoln a emis Proclamaţia de emancipare, prin care sclavii afro-americani din statele din sud erau eliberaţi. El este azi un simbol al luptei pentru libertăţile civile. Sclavia a fost abolită complet prin adoptarea celui de-al 13-lea amendament.
Franklin Delano Roosevelt, preşedintele care a creat sistemul social
Mandat: 1933 – 1945
Fraklin D. Roosevelt (democrat) a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când americanii au luptat cu succes împotriva naziştilor şi japonezilor – deşi nu el a fost cel care a aprobat bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki. Pe plan intern, Roosevelt este amintit drept președintele care a reformat legile sociale, a reformat sistemul bancar și a creat sistemul de asigurări sociale.
Ronald Reagan, preşedintele care a combătut comunismul
Mandat: 1981 – 1989
Ronald Reagan (republican) a avut de la bun început o politică fermă împotriva comunismului și a influențat puternic căderea acestui regim politic în țările europene. El a condus America în timpul Războiului Rece, a sprijinit apărarea spațială și, în al doilea mandat, a fost unul dintre președinții care l-au influențat pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov, fiind martorul destrămării URSS.
Barack Obama, primul președinte de culoare
Mandat: 2009 – 2017
Numele lui Barack Obama este legat de o serie de reforme și legi care au susținut America în timpul crizei economice, scutiri de taxe și reforma sistemului sanitar. Tot în timpul mandatului său, au fost retrase trupele americane din Irak, iar prezența americană din Afganistan a fost drastic diminuată. Tot Obama a reușit să echilibreze relațiile dintre SUA și Cuba și a semnat un acord nuclear cu Iranul.
Curiozități despre 4 iulie, Ziua Americii
Declarația de independență nu a fost semnată pe 4 iulie 1776 de către toți reprezentanții. Aceasta este de fapt ziua în care a fost adoptată oficial forma finală a declarației, dar nu a fost semnată de majoritatea semnatarilor până în august 1776.
John Adams credea că Ziua Independenței trebuie sărbătorită pe 2 iulie, deoarece aceasta este ziua în care Congresul a votat pentru independență în 1776.
Enervat că Ziua Independenței nu a fost sărbătorită pe 2 iulie, Adams ar fi refuzat invitațiile la sărbătorile de 4 iulie de-a lungul vieții sale.
Președintele Zachary Taylor a murit în 1850 după ce a mâncat fructe mucegăite în data de 4 iulie.
Trei președinți americani au murit pe 4 iulie: Thomas Jefferson, părintele fondator al SUA (4 iulie 1826), John Adams (4 iulie 1826) și James Monroe (4 iulie 1831).
Americanii mănâncă în mod obișnuit 150 de milioane de hot dogs de Ziua Independenței, ”suficient pentru a crea un lanț de la Washington la Los Angeles de mai mult de cinci ori”, conform Consiliului național pentru cârnați.
Celebrul spectacol de artificii Macy’s din New York folosește peste 75.000 de artificii și costă aproximativ 6 milioane de dolari.
Nathan’s Famous Hot Dog Eating Contest are loc anual pe 4 iulie. În 2018, campionul Joey Chestnut a mâncat 74 de hot dogs în doar 10 minute.
În 1778, George Washington le-a dat soldaților săi o rație dublă de rom pentru a sărbători ziua Independenței pe 4 iulie. Aproximativ 16.000 de focuri de artificii au loc în toată țara în fiecare an de Ziua Independenței, potrivit Asociației Americane de Pirotehnică.