Familia lui Iosif Rotariu trece printr-o perioadă foarte delicată. Soția fostului fotbalist, Dana Rotariu, a trecut la începutul acestei luni printr-o intervenție chirurgicală dificilă, după ce medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze două tumori din zona colonului.
Operația a avut loc în Turcia. Intervenția a fost costisitoare, dar Rotariu a spus că se descurcă, deocamdată, cu banii.
„A avut două tumori la colon”
„Soția este bine deocamdată. Sper să trecem cu bine peste acest moment greu”, a declarat Rotariu, la scurt timp după intervenție.
„A avut două tumori la colon, pe care le-a extirpat medicul, dar mai are una la ganglionul de la gât și una subraț. Deci nu s-au terminat problemele. A fost o intervenție chirurgicală destul de complicată, care a durat ceva timp, dar s-a încheiat cu bine. Dana acum trebuie să înceapă chimioterapia.
O să fie nevoită să vină la spitalul din Turcia, unde a fost și operată, din două în două săptămâni, timp de șase luni, până o să se facă bine. O să facă naveta România – Turcia, jumătate de an. Cu banii ne descurcăm cât de cât”, a adăugat acesta.
„A acceptat cu greu situația în care este acum”
Acum, soția fostului sportiv a început chimioterapia și a revenit în țară. Iosif Rotariu a declarat recent că soția lui suportă foarte greu tratamentul și din cauza bolii a slăbit circa opt kilograme.
„Soția mea este mai bine puțin. Este slăbită, a făcut deja prima ședință de chimioterapie și urmează ca pe data de 5 iulie, să mă duc cu ea în Turcia, la spital, să facă a doua ședință de chimioterapie. A slăbit cam 7/8 kilograme, de la boală. Acum are stări de vomă, greață și tot așa. A acceptat cu greu situația în care este acum. Nu a avut ce face!” – a declarat, Iosif Rotariu, pentru click.ro.
Kassandra, fiica adoptivă a soților Rotariu, este alături de mama ei și o susține și o încurajează cât poate de mult.
“Kassandra, fiica noastră, este și ea bine. Este mereu lângă Dana, o încurajează, acum când a fost în Turcia a fost cu noi la aeroport, a împins ea bagajul la plecări. Nu ai treabă cu dânsa” – a mai precizat Iosif Rotariu.
Kassandra Rorariu: „Încă mai am nevoie de ajutor.”
Kassandra are 18 ani și suferă de o boală cruntă, care îi macină sistemul osos, osteomielită. Până la această vârstă, fata a trecut prin 53 de intervenții chirurgicale la nivelul picioarelor.
“Sunt mai bine, am mai crescut. Mă țin bine pe picioare, dar încă mai am nevoie de ajutor. Am fost în Franța recent și a trebuit să mă verifice și să vadă cum e cu proteza mea. Au zis că momentan totul e ok. Le-am zis că am niște dureri foarte mari la proteză în ultimul timp și au spus că ei nu au ce să îmi facă momentan, ar trebui să încerc cu exerciții și dacă nu merge, să revin la ei.
Eu mă bucur cu toate operațiile pe care a trebuit să le fac pentru că mă gândesc că, într-un final, o să fiu cât de bine pot dacă îmi ies toate bine și mă ajută” – a declarat ea, la începutul anului trecut, în emisiunea Exclusive VIP.
Iosif și Dana Rotariu au adoptat-o pe Kassandra când avea patru ani. Înainte de a-și găsi liniștea în noua familie, copila a fost maltratată de bunica ei, bătută violent și arsă pe corp cu acid sulfuric și cu țigara aprinsă.