Pilula de a doua zi este eficientă şi sigură. Totuşi, ea nu a dus la o scădere a numărului de sarcini nedorite, deşi se găseşte în majoritatea ţărilor la un preţ acceptabil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că lipsa de informaţie se face vinovată pentru un mare număr de sarcini nedorite. Conform studiilor, foarte multe femei nici măcar nu ştiu că există contracepţia de urgenţă pe când altele au auzit de pilulă dar se tem să o folosească, ele crezând că este periculoasă.
Informaţii corecte despre pastila de a doua zi
De aceea, OMS e realizat un material informativ în care se explică totul despre pilula de a doua zi. Iată ce spun specialiştii:
– Pilula de a doua zi poate preveni majoritatea sarcinilor nedorite dacă este luată corect.
– Orice femeie poate lua pilula de a doua zi, inclusiv adolescentele.
– Levonorgestrelul, ingredientul principal al acestor medicamente, se foloseşte de peste 30 de ani, nu este cunoscut ca alergen, nu este toxic, iese din corp în câteva zile şi, în general, este bine tolerat.
– Pilula de a doua zi nu prezintă risc de supradoză, interacţiuni cu alte medicamente sau contraindicaţii.
– Pilula de a doua zi nu presupune riscurile asociate contraceptivelor orale. Chiar dacă ai peste 35 de ani şi fumezi nu există riscul să faci accident vascular cerebral din cauza contracepţiei de urgenţă.
– Pilula nu dă efecte secundare pe termen lung. Puţine femei prezintă efecte secundare de scurtă durată, cum ar fi oboseală, dureri abdominale, greaţă, cicluri neregulate.
– Pilula de a doua zi nu măreşte riscul unei viitoare sarcini extrauterine şi nu afectează în niciun fel fertilitatea.
– Dacă este luată din greşeală după instalarea sarcinii, pilula de a doua zi nu afectează fătul.
– Când sarcina există deja pilula de a doua zi nu provoacă avort.
Presa, vinovată de dezinformare
În ciuda informaţiilor disponbile peste tot, puţine sunt femeile care au auzit despre contracepţia de urgenţă. Nici măcar adolescenţii dintr-o mare metropolă precum New York-ul nu prea cunosc această metodă, deşi se discută mult despre ea în presa din lumea întreagă.
În alte locuri se ştie despre pilula de a doua zi, însă femeile nu îndrăznesc să o folosească, crezând că este periculoasă. De exemplu, în Marea Britanie, peste 90% dintre femei au auzit de pilulă, însă foarte puţine au folosit-o în ultimul an. Explicaţia? Indiferent de nivelul de trai şi condiţiile de viaţă, femeile ştiu foarte puţine despre fertilitate, sarcină şi felul cum se instalează ea.
Dovadă şi un sondaj realizat în Franţa pe femei care ceruseră un avort. Foarte multe dintre ele habar nu aveau că pot rămâne însărcinate în momentul contactului sexual. Altele nu au putut să-şi dea seama care dintre contactele sexuale au dus la sarcină.
Un alt sondaj, britanic de data aceasta, a arătat că numai una din 10 femei foloseşte pilula de a doua zi pentru a evita o sarcină. Restul apelează la avort sau nasc un copil pe care nu şi-l doresc şi nu îl pot îngriji.
Pentru această situaţie, cred cei de la OMS, este de vină şi presa care dezinformează femeile. Specialiştii dau şi exemple de articole prin care ele sunt avertizate că pilula de a doua zi produce cancer sau infertilitate, lucruri care nu sunt nicidecum adevărate.
„Asemenea articole negative, menite să creeze controverse nu fac decât să alarmeze femeile şi le împiedică să folosească această metodă atunci când au cea mai mare nevoie de ea”, spune comunicatul OMS.
Specialiştii amintesc de un articol din 1998, care a asociat vaccinurile cu autismul la copii. Deşi ziarul respectiv şi-a corectat în mod oficial spusele, părinţii încă sunt reticenţi cu privire la vaccinuri şi s-au cheltuit deja milioane de euro pe studii menite să dovedească lipsa de pericole.
De asemenea, OMS dă vina pe internet, care, în loc să fie o unealtă în vederea informării, devine sursa de dezinformare. Organizaţia aminteşte un e-mail care a circulat cu ceva ani în urmă şi în care se dădea vina pe contraceptivele orale pentru decesul unei femei. Acum mesajul s-a schimbat, aşa încât se înţelege că femeia respectivă folosise contracepţia de urgenţă. Bineînţeles, nimeni nu ştie nici măcar dacă acea persoană a existat vreodată.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că siguranţa contracepţiei de urgenţă a fost demonstrată prin mai multe studii de specialitate şi prin ani şi ani de folosire. Singura problemă, crede OMS, este ca femeile să fie convinse că pilula de a doua zi este mai sigură şi mai puţin traumatizantă decât un avort.