Nu te poate convinge nimeni să renunţi la garderoba aproape în întregime neagră sau în nuanţe nude, ce-i drept, în tendinţe, dar vrei să profiţi de vară şi de explozia cromatică…
… specifică sezonului estival? Nimic mai simplu! Optează pentru o pată de culoare cu ajutorul unei poşete într-o nuanţă electrică.
Îndiferent că optezi pentru albastru, roz, galben, verde sau roşu, geanta, de preferat contrastantă cu restul pieselor vestimentare, are menirea să scoată orice ţinută din anonimat.
Atenţie însă! Pentru că primăvara şi vara aceasta şi încălţămintea are acelaşi statut de piesă cheie din punct de vedere cromatic, trebuie să ţii cont de câteva ponturi:
– Nu suntem în anii ’80, motiv pentru care nu ai voie să asortezi la culoare pantofii şi poşeta! Dacă totuşi o faci, nu purta două nuanţe diferite ale aceleiaşi culori.
– Evită nuantele tari într-o singură ţinută, dacă nu vrei să arăţi precum un clovn. La fel ca şi în cazul machiajului şi în ceea ce priveşte accesorizarea trebuie să optezi pentru un singur lucur pe care să îl pui în valoare. Spre exemplu la o ţinută uni, neagră sau bej, o geantă albatră poate fi completată cu succes de o pereche de pantofi, sandale sau balerini negri, crem, după caz (ocazie şi design), argintii sau aurii.
– Simţi nevoia totuşi să asortezi cu ceva poşeta? Optează pentru orice alt obiect vestimentar sau accesoriu în afară de încălţăminte – bentiţă, fustă, vestă etc.
– Alegi să îţi pui în valoare picioarele printr-o pereche de pantofi electrici? Atunci geanta trebuie să fie „cuminte”, neagră, în nuanţe nude sau pastelate.
În galeria foto alăturată poţi descoperii propunerile marilor designeri în materie de genţi colorate, vedete de talie internaţională care s-au aliniat trendului şi nu în ultimul rând, câteva sugestii de shopping!