„Mama m-a luat la ea pe când aveam vreo 4 ani. Până atunci știam numai ungurește. Și eu am învățat românește mai târziu. Mama era regizor tehnic la Teatrul Giulești și nu prea avea cu cine să mă lase acasă. Și am stat o iarnă la un cămin săptămânal. Am de acolo unele dintre cele mai triste amintiri din copilăria mea. Îmi aduc aminte că ne duceau la un moment dat să ne uităm la desene animate, lucru care ar fi trebuit să fie practic ceva drăguț, Miaunel, Bălănel, Mihaela. Dar era întuneric, ne cărau printr-o sală de sport, care mirosea a sală de sport. Pornea „Mihaela” și „Miaunel și Bălănel” ăla pe un perete puse de o hărăitoare și toți copiii râdeau. Și îmi aduc aminte că eu stăteam acolo și plângeam și îmi era frig și urât”, a povestit Andrei Aradits în podcastul lui Jorge.