Cinci ani a așteptat Irinel Columbeanu să o revadă pe Irinuca, fiica pe care o are cu Monica Gabor, dar acum își împlinește acest vis, așa că trăirile sunt mari.
Omul de afaceri a zburat, ieri, către America, după ce Mr. Pink, partenerul de viață al fostei sale soții, s-a oferit să îi plătească biletele de avion și cazarea pentru a-și strânge fiica în brațe.
Irinel Columbeanu va sta o săptămână în America
„Sunt la aeroport. Mă pregătesc de îmbarcarea spre America. Mă voi întoarce în țară peste o săptămănă, pe 20 iunie”, a declarat Irinel Columbeanu, marți, pentru Cancan.
Omul de afaceri și-a arătat în repetate rânduri dezamăgirea că Irina nu mai vine în țară. Ba mai mult, ar fi vrut să o aibă aproape și pe 24 mai, când și-a serbat ziua de naștere, dar acest lucru nu a fost posibil.
Irinel Columbeanu: „Sunt convins că Monica face tot ce poate în acest sens”
„Pe Irina nu am mai văzut-o din data de 5 iulie, 2018. Sunt aproape cinci ani. Îmi dau seama că sunt niște probleme birocratice care trebuie depășite.
Sunt convins că Monica face tot ce poate în acest sens. Și atunci când va rezolva aceste probleme birocratice ce țin de politica Statelor Unite privind administrația pe teritoriul lor, cu aceste lucruri nu e de joacă. Am răbdarea ca ele să se rezolve.
Cel mai important e ca Irina să se poată întoarce pe teritoriul SUA. Și cum sunt un tip destul de calculat, îmi pun astfel de probleme. Și eu când a fost să mă duc la ea, m-am gândit cum să fac ca să pot să mă și întorc. Că am avut intenția să mă duc să o văd în luna ianuarie. Dar nu s-a putut din cauza grevelor care erau pe aeroporturi”, declara el pentru aceeași publicație.
Irinel Columbeanu e mândru tare de evoluția fiicei sale Irina, care de curând și-a luat și mașină, un Mercedes. Omul de afaceri recunoște că fiica sa are o pasiune pentru pictură, care îi aduce și bani.
„Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării”, spunea Columbeanu pentru Impact. „Irina are câteva zeci de tablouri, ce pot fi văzute și comandate de pe un cont al său de Instagram. A luat cu ea, în America, toate lucrările pe care le-a făcut înainte de a pleca”, menționa acesta pentru Impact.