Gina Pistol vrea să își facă o schimbare de look: „Frământări de vacanță”. Fosta prezentatoare și Smiley, în luna de miere în Franța / Video

.

Gina Pistol se află în luna de miere împreună cu Smiley, iar acest lucru a făcut-o să își dorească să își facă o mică schimbare de look la revenirea în țară.

Cei doi proaspăt căsătoriți își petrec 10 zile în câteva localități superbe din Franța, însă nu au uitat de fanii lor pe care îi țin la curent cu tot ce fac în fiecare zi a vacanței și cu care împărtășesc imagini de vis.

Gina Pistol își dorește o schimbare de look

După ce au vizitat două localități istorice din Franța, Smiley și Gina au ajuns la Saint Tropez, unde urmează să își petreacă ultimele zile de vacanță. Aici, fosta prezentatoare de televiziune a ajuns la concluzia că își dorește o schimbare de look.

O persoană activă pe rețelele de socializare, Gina Pistol și-a împărtășit gândurile cu fanii săi de pe Instagram, unde a postat o imagine cu nuanța pe care ar vrea să o aibă la păr.

„Frământări de vacanță. Cine poate să mă vopsească așa? Recomandări?”, și-a întrebat ea urmăritorii.

În fotografia postată pe InstaStory apare o tânără cu părul șaten și șuvițe blonde, în diferite nuanțe.

Astfel, Gina vrea să renunțe la părul blond cu care și-a obișnuit admiratorii.

Citește și: Smiley și Gina Pistol, peripeții în luna de miere: „S-a furat mireasa / Video

Citește și: Smiley și Gina Pistol, imagini spectaculoase din luna de miere. Cât costă o noapte de cazare în resortul în care stau

Citește și: Jurnal din luna de miere. Cum au petrecut Smiley și Gina prima zi în Franța / Video

Citește și: Gina Pistol, la Poliție înainte de luna de miere. Ce s-a întâmplat după nunta cu Smiley

Smiley și Gina, vacanță de vis în Franța

Smiley și Gina și-au început luna de miere în Saint Paul de Vence, un sătuc istoric de pe Coasta de Azur. După ce au vizitat superbul orășel, cei doi au plecat mai departe, spre o nouă locație. Așa au ajuns să vadă Gordes, un loc apreciat de turiști, dar și de regizori. Aici s-au filmat două filme celebre, „A good year” și serialul Netflix „Emily in Paris”.

În cele din urmă, Gina și Smiley au poposit la Saint Tropez.

„A venit și ziua în care vedem Saint Tropez. Ne-am aranjat repede frezele și am pornit pe potecile franceze foarte bine asfaltate. Am ajuns în portul Saint Tropez care a devenit celebru după lansarea filmului „Și Dumnezeu a creat femeia”, cu celebra Brigitte Bardot, și mai târziu după seria „Jandarmeria de la Saint Tropez” cu Louis de Funes”, a povestit Smiley pe Instagram.

Artistul a povestit despre lucrurile pe care le-a întâlnit în acest oraș.

„Orășelul are un aer boem modern. Pe toate străduțele sunt magazine de lux, branduri celebre, dar și creatori artizanali super interesanți. Steaguri din toată lumea… Numai al României nu”, a spus Smiley.

El și Gina au făcut și o recomandare, fiind foarte impresionați de mâncarea pe care au găsit-o la Saint Tropez.

„După multe ture pe străduțele înguste am decis să mâncăm la un restaurant foarte mic, cu câteva mese în stradă: La Part Des Anges. Unde am mâncat ca la mamaia acasă, dacă mamaia ar fi trăit la Saint Tropez. E foarte greu de descris în cuvinte cât de bun a fost, dar dacă ajungeți vreodată pe aici, vă recomandăm să mâncați fix aici. S-a lăsat seara și noi am plecat spre cazare. Cam atât. De aici nu am mai filmat”, a mai spus Smiley.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus ce schimbare de look vrea să își facă Gina Pistol

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton