Reacțiile vedetelor după moartea lui Stephan Pelger. Primele imagini de la locul unde a fost găsit spânzurat / Foto

.

Zi neagră în lumea showbiz-ului autohton, după ce Stephan Pelger a fost găsit decedat în atelierul pe care îl deținea. Designerul avea 44 de ani.

Tragica descoperire a fost făcută de un vecin care a alertat autoritățile. Poliția l-a găsit spânzurat.

Stephan Pelger, găsit mort. Primele imagini de la fața locului

„La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Vezi în GALETIA FOTO primele imagini de la locuința unde Stephan Pelger a fost găsit mort.

Ovidiu Buta, în stare de șoc după moartea lui Stephan Pelger

Vestea decesului lui Pelger a venit ca un șoc pentru colegii de breaslă și pentru cei care l-au cunoscut.

Stilistul și criticul de modă Ovidiu Buta era bun prieten cu regretatul designer și spune că a avut nevoie de un calmant pentru a se liniști după ce a aflat de tragedie.

„Am căzut din pat. Sunt în stare de șoc, nu mi-a venit să cred. Eram prieteni. Am zis că sper să nu fie adevărat. Sunt praf cu nervii. Nu pot vorbi. Vreau să mă liniștesc. Am luat un calmant”, a mărturisit Ovidiu Buta, pentru fanatik.ro.

O altă colegă de breaslă, creatoarea de modă Maria Simion a declarat că nu poate crede că o astfel de nenorocire s-a petrecut.

Citeşte şi: Designerul Stephan Pelger a fost bătut într-un club de la Cannes

Citeşte şi: Prin ce dramă trece designerul Stephan Pelger. Tatăl lui, bolnav de Alzheimer, nu l-a mai recunoscut

Citeşte şi: Designerul Stephan Pelger, despre ținutele pe care le creează cu dăruire: „Mă bucur să văd că talentul meu aduce multă energie bună celor din jur”

Citeşte şi: Stephan Pelger ia pastile ca să poată dormi. „Sunt foarte toxice. Și pierzi controlul asupra lor!”

„Nu eram foarte apropiați, știu că am mai vorbit cu el, cred că acum o lună. Părea foarte ok. Mie nu îmi vine să cred că a făcut așa ceva, nu pot să cred că s-a spânzurat. Nu mi-a arătat vreo secundă că ar fi depresiv. E adevărat, el era singur de mai mulți ani, nu avea nimic stabil, dar și așa… Recunosc, sunt de-a dreptul șocată de vestea că și-a pus capăt zillor. Nu l-aș fi văzut în stare de așa ceva” – a explciat ea, pentru aceeași sursă.

Andreea Raicu a fost profund marcată de moartea fulgerătoare a designerului:

„Încă mi-e greu să cred…. Un suflet bun, un spirit atât de viu și creativ, dar foarte măcinat pe interior… Drum lin @stephanpelger spre un loc în care sper să îți găsești liniștea. Voi păstra în suflet toate amintirile, momentele atât de frumoase petrecute împreună… și voi purta cu drag mereu creațiile pe care mi le-ai făcut de-a lungul anilor.”

Oana Roman s-a declarat și ea devastată de vestea morții lui Pelger și a transmis în mediul online un mesaj dureros. Pe Oana și Pelger i-a legat o prietenie de peste două decenii.

„Mi-au trebuit câteva ore sa pot procesa ca nu mai ești! De peste 20 de ani împărțim amintiri și e greu acum sa ma gândesc ca nu mai ești aici. Ultimele noastre poze de la ziua, ta, de la evenimentele tale și ultima poza, rochia divina pe care mi-ai făcut o acum peste 15 ani. Am avut 2 rochii perfecte în viata asta până acum.

Una făcută de Răzvan Ciobanu și asta bej creată de tine, Stephan Pelger. Amândoi ați plecat și nu știu cine o să-mi mai facă mie rochii perfecte! Le veți face sus acolo cu siguranță. Drum lin dragul meu drag. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!” – a fost mesajul Oanei.

Cătălin Botezatu l-a cunoscut pe Pelger și are prieteni comuni cu el. Acesta a precizat, într-o intervenție în emisiunea lui Cătălin Măruță, că ultima oară când l-a văzut părea foarte „happy”.

„Era foarte happy, a mers acum câteva săptămâni să își facă un implant de păr. Nu știu dacă s-a sinucis. Poate a luat foarte mult pastile, antidepresive din astea, nu știu. Chiar nu știu. O să vorbesc și eu cu prietenii noștri comuni”, a fost reacția lui Cătălin Botezatu, în emisiunea lui Măruță de la PRO TV.

Stephan Pelger suferea de ani buni de depresie și, de-a lungul timpului, trecuse prin mai multe centre de psihiatrie.

„Sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. Apoi la 21 de ani La Viena, apoi la 34 de ani la München și acum, aici, lângă București. Depresia e o boală despre care noi nu vorbim. Nimic nu și-a făcut efectul, medicina era foarte învechită. Remedierea ține toată viața, dar am pierdut controlul”, povestea Stephan Pelger într-un interviu.

Sursă foto – Facebook / Spynews

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton