„Cu partenerii mei de cursă lungă am făcut o campanie în școli în cadrul cărora m-am întâlnit cu copii de diverse vârste, dar în special din zona de preadolescenți și am vorbit cu ei despre ce înseamnă alimentație sănătoasă, slăbit și așa mai departe. Plecând, evident, de la experiența mea personală. Și am observat că au rezonat incredibil. Mă și gândeam: „mă duc acum la copiii ăștia și habar nu au cine sunt, ce le spun eu”. Ei, în momentul în care începeam, le arătam poza și le povesteam, vedeam cum sunt din ce în ce mai interesați și cum sunt dornici să afle și alte informații”, a povestit Carmen Brumă.