Oana Roman a taxat-o, în urmă cu câteva luni, pe Prima Doamnă pentru că nu respectă protocolul. Vedeta a dat-o ca exemplu pe Mioara Roman, care, deși era fată de ambasador și știa regulile vestimentare, tot se informa atunci când pleca cu Petre Roman într-o vizită oficială. „Dacă ești într-o funcție publică, protocolul și eticheta trebuie respectate fie că îți convine sau nu. Te supui regulilor. Pentru că funcția aia te obligă la chestia asta și, din păcate, știți că eu n-am făcut politică în viața mea, dar, din păcate, în România, de exemplu, soția actualului președinte, eu consider că face un afront înfiorător protocolului și etichetei în majoritatea vizitelor oficiale pe care le face”, spunea Oana Roman pe Instagram.