I s-au agravat problemele de sănătate. Jane Fonda a fost în formă toată viața, dar acum problemele o doboară.
Jane Fonda a fost surprinsă, ieri, pe aeroportul din Los Angeles, într-un scaun cu rotile. Actrița purta o jachetă neagră, pantaloni asortați, o cămașă albă cu nasturi și un tricou lila.
La fel de cochetă ca de obicei, ea și-a accesorizat ținuta cu o pereche de cercei aurii, supradimensionați, și cizme negre. Actrița ținea în brațe un rucsac negru și avea o altă geantă agățată de scaunul cu rotile.
Fonda avea fața acoperită de o mască de protecție neagră și nu părea marcată de situația prin care trece.
În urmă cu aproape un an, vedeta a dezvăluit că a fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin și a făcut chimioterapie timp de șase luni. „Acesta este un cancer tratabil. 80% dintre oameni supraviețuiesc, așa că mă simt norocosă”, își asigura ea fanii în septembrie 2022.
Jane Fonda a admis, de curând, că nu se aștepta să cunoască succesul ca actriță și că nu credea că va ajunge pe acest drum în tinerețe. „Nu sunt unul dintre cei care au crescut dorind să interpreteze, dorind să devină actori. Nu credeam că am talent”, a susținut ea.