Mirela Oprișor a fost la un pas să devină nora lui Francis Ford Coppola. Cum a „ratat” intrarea în familia marelui regizor

.

Dacă în „Las Fierbinți” îi dă viață Aspirinei, un personaj expansiv, în viața de zi cu zi,  Mirela Oprișor este o persoană echilibrată și retrasă.

Dincolo de activitatea profesională, actrița este fericită alături de familia sa, soțul său, dramaturgul și actorul Mimi Brănescu, și fiica lor, Ana. Și mai are o pasiune: serile la Ateneu care au devenit oază de relaxare.

Mirela Oprișor: „Acest dialog nu există în casa noastră”

Mirela Oprișor joacă la Teatrului Național „I. L. Caragiale”, din București , iar în paralel interpretează rolul Aspirinei, din Las Fierbinți, atât de bine încât publicul a început să nu mai facă diferența între omul din viața de zi cu zi și personajul din serial. Ea va fi invitata Irinei Păcurariu în emisiunea „Rețeaua de Idoli”, de astăzi, de la TVR 2.

Întrebată dacă ar fi putut să aibă o „pilă”, în perioada în care Mimi Brănescu semna dialogurile serialului „Las Fierbinți”, Mirela Oprișor răspunde cu umor: „Nici vorbă de asta. Acest dialog nu există în casa noastră. Atât îmi trebuia, că nu-mi mai scria nimic. Dacă-i spuneam „scrie-mi și mie” sau „fă-mi și mie”, eram taxată și urma doar să trec prin cadru. Așa că, am învățat să tac în familie!”.

Citeşte și: Mirela Oprișor, „Aspirina” din “Las fierbinți”, a împlinit 50 de ani. Ce schimbare de look și-a făcut

Citeşte și: EXCLUSIV! Cum era Mirela Oprișor să își rateze cariera de actriță după facultate

Cum i-a schimbat Ștefan Iordache viața

Vedeta a dezvăluit și care a fost momentul său de cotitură în carieră. În 2002, ea a participat la Gala HOP și a câștigat „Premiul pentru cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea textului „Doamna cu căţelul”. A urmat apoi angajarea la Teatrul de Comedie.

„După un casting, aveam șansa unui rol într-un film important, cu o distribuție internațională, dar și opțiunea să particip la Gala Tânărului Actor HOP. Îmi amintesc că, la preselecțiile pentru Gala Tânărului Actor  aflasem că Sanda Manu, de care îmi fusese atât de frică în facultate, încât mă lipeam de pereți când trecea dumneaei, era șefă de comisie la celebra Gală UNITER.

Am fost sunată de la Budapesta, că trebuie să fiu prezentă pentru a doua fază a castingului, pentru filmul care urma să se facă, o poveste despre Elena și Nicolae Ceaușescu. Elena Ceaușescu ar fi trebuie să fie jucată de actriță americană Faye Dunaway, iar eu aș fi interpretat-o pe Elena Ceaușescu în tinerețe.

Citeşte și: EXCLUSIV! Mirela Oprișor a recunoscut: a fost hărțuită sexual de un coleg! Despre cine este vorba

Citeşte și: EXCLUSIV! Mirela Oprișor, despre relația ei cu Mimi Brănescu: „Când ajungi acasă […], dai de același om”

„Acel film, cu Faye Dunaway, nu s-a mai turnat niciodată”

Producătorul a intrat un pic în mine și mi-a spus să fiu mai atentă cu limba engleză, pentru că mă place mult regizorul. Am răspuns că îmi pare foarte rău, dar nu pot veni pentru că trebuie să mă duc la Gala HOP. Producătorul a bufnit în râs: „Cred că tu ești nebună!”. „Nu, nu sunt nebună. Dar i-am promis Sandei Manu că mă duc”.

Sigur, el nu a înțeles nimic. Dar, bine am făcut, pentru că acel film nu s-a mai turnat niciodată. Am fost la Gala HOP și am câștigat premiu. Acolo l-am întâlnit pe Ștefan Iordache, care m-a recomandat pentru Teatrul de Comedie. Deci, în viață e vorba, câteodată, de alegeri!”, povestește Mirela Oprișor.

Mirela Oprișor, despre întâlnirea cu Francis Ford Coppola

Câțiva ani mai târziu, a avut șansa să joace în filmul marelui regizor, Francis Ford Coppola, „Youth Without Youth” (2007, „Tinerețe fără tinerețe”), alături de actorii Bruno Ganz, Tim Roth și Alexandra Maria Lara.

„Am avut norocul să repet cu regizorul Francis Ford Coppola, cu câteva săptămâni înainte de filmare, m-a luat să-l ajut să-și facă cadrele de lumină.

Coppola făcuse o mică pasiune pentru mine, în sensul că semănam foarte mult cu soția dumnealui și mi-a zis: „Tu trebuie să te măriți cu fiul meu!”. Și chiar l-a adus pe băiatul lui cel mare să mă cunoască. Apoi, mai în glumă, mai în serios i-am spus: „Domnule Coppola, eu sunt căsătorită!”, mai spune actrița Mirela Oprișor.

Foto: Facebook, Pr


Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton