Kate Middleton a făcut câteva dezvăluiri din viața personală în timpul unei vizite oficiale la o organizație caritabilă. Prințesa de Wales a vorbit despre diferențele dintre cei trei copii ai ei, dar și despre viața în Familia Regală.
Soția prințului William, în vârstă de 41 de ani, a făcut mărturisirile în timpul vizitei la The Dame Kelly Holmes Trust din Bath, pentru a marca săptămâna de conștientizare a sănătății mintale.
Kate Middleton, dezvăluiri despre cei trei copii ai pe care îi are cu Prințul William
Prințesa Catherine a stat de vorbă cu Dame Kelly Holmes, fondatoarea centrului. Aceasta a întrebat-o pe Prințesa de Wales dacă vede trăsături diferite la cei trei copii ai ei.
„Oh, da!”, a răspuns Kate, care a precizat că despre asta este vorba – să învețe cum să gestioneze diferitele trăsături și diferitele nevoi și abilități a celor trei copii mici, notează People.
Fanii au putut observa comportamentul copii lor regali în weekendul de încoronare al bunicului lor, Regele Charles al III-lea, de la rolul respectuos al Prințului George (9 ani), la Prințesa Charlotte (8 ani) care îl ține adorabil pe Prințul Louis (5 ani) în linie.
Mamă ocupată a trei copii, Prințesa de Wales a recunoscut că „învață în continuare” despre viața regală. O înotătoare paralimpică care se afla la centru în timpul vizitei lui Kate Middleton a întrebat-o pe aceasta despre cum este să faci parte din Familia Regală și dacă este ceva ce și-a dorit.
„A spus că „a trebuit să învețe și încă învață în fiecare zi” despre acest lucru”, a povestit Holmes.
„Vorbitul în public nu este un lucru firesc pentru mulți oameni și ea a spus că încă lucrează la asta, cum să proiecteze. A umanizat totul pentru a arăta că nu toată lumea este perfectă”, a spus fondatoarea centrului.
„Nu contează ce ai sau ai perceput că ai ca individ, vei avea în continuare acele nesiguranțe și vei avea nevoie de acele instrumente de învățare pe care le întâlnești de-a lungul vieții”, a precizat Kelly Holmes.
Atunci când vine vorba de modă, Kate Middleton nu dezamăgește niciodată. De la Jenny Packham la Elie Saab, Prințesa este cunoscută pentru stilul ei vestimentare, adesea reciclând piesele vestimentare pentru o alegere mai durabilă. Și de data aceasta, soția Prințului William a uimit.
Pentru vizita la Dame Kelly Holmes Trust, Prințesa Catherine s-a îmbrăcat cu haine create de unul din designerii ei preferați, LK Bennett și a purtat o pereche de pantofi sport marca Veja. Ținuta a fost accesorizată cu o pereche de cercei Emily Mortimer.
Blazerul galben este un element de bază primăvara aceasta, nuanța fiind una îndrăzneață și strălucitoare.
Potrivit Daily Mail, acest blazer costă 359 lire sterline (414 euro). Kate a făcut din acesta punctul central al ținutei sale, purtându-l peste un ansamblu complet alb.
Prințesa de Wales a ales să se încalțe cu o pereche de pantofi sport Veja, brand care susține durabilitatea, care se găsesc la prețul de 120 lire sterline (138 euro).
Cerceii lui Kate au oferit o notă de eleganță ținutei sale. Aceste bijuterii cu diamante sunt și cele mai scumpe elemente ale ținutei purtate de Prințesa de Wales: 825 lire sterline (950 euro).
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Kate Middleton