Charlize Theron are un iubit nou. Celebra actriță, în vârstă de 47 de ani, a fost surprinsă de paparazzi în compania modelului Alex Dimitrijevic (46 de ani), iar relația lor a fost confirmată deja de publicațiile mondene internaționale.
Cei doi au fost surprinși în weekend, plimbându-se și ținându-se de mână. Jurnaliștii de la Us Weekly au raportat că Charlize și Alex se întâlnesc „de câteva luni bune” și „se plac cu adevărat unul pe celălalt”.
O sursă a dezvăluit pentru aceeași publicație că relația lor este încă în „stadii incipiente”. Cu toate acestea, a mai precizat sursa, Dimitrijevic este „un tip foarte relaxat și lui Charlize îi place asta”.
În fotografiile obținute de Daily Mail în weekend, actrița „Bombshell” a fost văzută ținându-se de mână cu noul ei iubit în timp ce au ieșit să ia prânzul în oraș, în cartierul Los Feliz, din Los Angeles.
Actrița era îmbrăcată lejer, cu un pulover vișiniu, cu decolteu în V, o pereche de pantaloni largi bej și sandale. Ținuta lui a fost compusă dintr-o pereche de jeanși și o cămașă galbenă cu imprimeu.
Potrivit informațiilor din presa străină, Alex Dimitrijevic este un bărbat divorțat.
Ultima relație serioasă a actriței Charlize Theron a fost cu actorul Sean Penn. Cei doi și-au început idila în iarna lui 2013 și s-au afișat în public câteva luni mai târziu, în mai 2014, la Gala Met. Relația lor nu a durat mult, căci în 2015 s-au despărțit. În 2020, actrița recunoștea că este singură de cinci ani. Charlize Theron a adoptat doi copii în 2012 și 2015, pe fiicele Jackson (11 ani) și August (9 ani).
Între 1998 și 2001, Charlze a format un cuplu cu Stephan Jenkins, solistul trupei Third Eyed Blind. A urmat apoi o relație de 8 ani cu actorul și regizorul Stuart Townsend.
Anul trecut, în presa mondenă apăruseră zvonuri că Charlize ar forma un cuplu cu modelul canadian Gabriel Aubry. Aubry a avut o relație cu Halle Berry, cu care are o fată, Nahla, în vârstă de 15 ani. Gabriel și Halle s-au despărțit în 2010. Cu toate că au fost fotografiați împreună, Charlize Theron nu a recunoscut relația.
„Nu l-am cunoscut niciodată. Ne-am cunoscut pentru trei secunde. Am trecut unul pe lângă celălalt și ne-am salutat pentru că ne merg copiii la aceeași școală” – a declarat ea, la vremea respectivă.