A reușit să treacă de la statutul de cealaltă femeie din viața lui Charles la una dintre figurile centrale ale monarhiei. Ba mai mult, chiar a reușit să o câștige de partea ei pe Regina Elisabeta. Camilla a fost încoronată, pe 6 mai 2023, la Westminter Abbey, alături de Charles.
Ce se va întâmpla, însă, cu regina consoartă Camilla dacă regele Charles al III-lea ar înceta din viață înaintea ei, iar William ar ajunge pe tron?
Camila va fi numită „Regina văduvă”, iar William va ajunge pe tron
Camilla nu ar prelua, cu siguranță, conducerea țării în cazul morții Regelui. Regulile sunt clare – ea nu este o rudă de sânge, astfel coroana va trece la moștenitorul de drept, fiul său, Prințul William. Camilla ar deveni atunci „regina văduvă”.
Cu toate acestea, mama Reginei Elisabeta, Elizabeth Bowes Lyon – care a fost căsătorită cu Regele George al VI-lea – a preluat titlul de „Regina Mamă” după pierderea soțului ei. Acest lucru nu s-ar întâmpla cu Camilla, deoarece Prințul William nu este fiul ei, el s-a născut în timpul mariajului lui Charles cu Prințesa Diana.
Când Camilla s-a căsătorit cu Charles, pe atunci Prinț de Wales, în 2005, ea a devenit tehnic Prințesa de Wales. Dar pentru că această poziție fusese deținută anterior și de Diana și mulți erau încă legați sufletește de ea, Camilla a adoptat unul dintre celelalte titluri și a devenit Ducesă de Cornwall.
Planul inițial era ca neobosita Camilla să fie cunoscută drept Prințesa Consortă atunci când Charles urca pe tron, iar asta din cauza admiratorilor regali care nu au văzut-o niciodată cu ochi buni, ea fiind cea care a intervenit în mariajul lui Charles cu Diana și a avut o aventură cu Regele.
Cu toate astea, sentimentele regalilor s-au schimbat rapid și, la Jubileul de platină din 2022, Regina Elisabeta a schimbat regulile jocului. „Este dorința mea sinceră ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută drept Regina Consortă, în timp ce își continuă serviciul loial”, a spus ea atunci.
La moartea suveranei, Charles a devenit rege, iar Camilla Regina consoartă.
„Camilla l-a transformat pe Charles”, spune autoarea regală Penny Junor pentru Vanity Fair. El este mai fericit cu ea decât a fost vreodată. Camilla îi oferă încredere și sprijinul de care a avut nevoie de-a lungul vieții și pe care nu l-a găsit niciodată cu adevărat în altă parte”.