Născută pe 9 aprilie 1966 la New York, actriţa din „Sex and the City” a debutat la 14 ani într-un film cu adolescente „Little Darlings”.
Aproape necunoscută în lumea filmului, Cynthia era o prezenţă activă pe scena teatrului, câştigând nenumărate premii şi fiind unul dintre fondatorii „Drama Department” din New York. Este una dintre cei 15 actori americani care deţin premiile Tony, Emmy şi Grammy. Numai Oscarul îi mai lipseşte ca să-şi completeze colecţia. Celebritatea pe scară mondială i-a venit o dată cu rolul avocatei workoholice din „Sex and the City”.A avut o relaţie de 15 ani cu Danny Mozes, un profesor de limba engleză, cu care are doi copii. În 2003 s-au despărţit, după ce Cynthia a hotărât că îi plac mai mult femeile. Despre bisexualitate şi relaţia pe care o are cu Christine Marinoni, Cynthia spune: „N-am simţit niciodată că ar fi o parte inconştientă din mine care s-a trezit sau a ieşit din dulap. N-a fost nicio luptă sau încercare de a o reprima. Pur şi simplu am întâlnit această femeie, m-am îndrăgostit de ea şi sunt o persoană publică.”