Kate Middleton se comportă ca o adevărată prințesă, iar Meghan Markle a avut și ea parte de aprecierea publicului în perioada în care a fost membru cu rol activ al Familiei Regale britanice. Însă cele două au fost nevoite să învețe cum este bine să te comporți în momentul în care mergi la un eveniment oficial și care este protocolul Casei Regale.
Întrebarea care se află pe buzele multora, după ce soția lui Harry a dezvăluit că nimeni nu a instruit-o la prima ei apariție publică, dacă noii veniți iau lecții de etichetă sau nu.
Încă de când a ajuns în centrul atenției ca mireasă a Prințului William, în anul 2011, Kate Middleton pare să se comporte ca o emblemă a profesionalismului. Însă, a luat ea vreodată lecții de etichetă? Răspunsul l-a dat un fost majordom al regelui Charles.
Grant Harrold, un fost majordom al regelui Charles și al reginei consoarte Camilla, a povestit cum prințesa de Wales a trecut de la statutul de studentă obișnuită la cel de viitoare regină.
Potrivit fostului majordom, cei primiți în Familia Regală din „exterior”, precum Kate și Meghan Markle, nu primesc lecții despre eticheta regală, ci mai degrabă „învață din inerior”, notează Hello!
„Cred că Prințul William și Prințul Harry au învățat eticheta regală de la părinții lor, iar soțiile lor au învățat de la ei, este mai mult o chestie internă”, a explicat Grant.
„Problema este că această metodă nu este pentru toată lumea. Așa cum personalul învață „calea regală” prin antrenament, se așteaptă ca oricine altcineva din gospodărie să facă același lucru”, a spus Grant.
În cadrul docomentarului „Harry & Meghan” de pe Netflix, ducesa de Sussex a acuzat Casa Regală că nu i-a oferit pregătirea necesară și că a fost nevoită să învețe singură regulile și protocolul regal.
„Atunci când m-am alăturat familiei regale, știam că există un protocol pentru modul în care se fac lucrurile. Îmi amintesc de acel film vechi „Princess Diaries”, cu Anne Hathaway. Nu a existat niciun curs și nicio persoană care să-ți zică cum să te comporți. A trebuit să învăț toate aceste lucruri singură”, a spus atunci Meghan Markle.
Însă, fostul secretar privat al Prințului Harry, Ed Lane Fox, a contrazis-o pe ducesa de Sussex, precizând: „Nivelul de sprijin a fost intens. A primit ajutor și acces la oricine și i s-au dat chiar și cărți de unde să învețe despre protocol”.
Întrebarea care se află pe buzele multora, după ce soția lui Harry a dezvăluit că nimeni nu a instruit-o la prima ei apariție publică, dacă noii veniți iau lecții de etichetă sau nu.