Alexandra Stan a trecut prin câteva relații și chiar a avut parte și de o căsnicie eșuată. Acum, artista a dezvăluit că a ales să nu se mai implice în nicio relație și să se dedice carierei sale muzicale.
Invitată în emisiunea „Duet cu Alexandra Ungureanu”, Alexandra Stan a vorbit despre proiectele sale, despre bărbații care au trecut prin viața ei și despre drumul pe care l-a ales în viață.
Alexandra Stan a ales să fie singură în această perioadă
Alexandra Stan a cunoscut succesul atât în România, cât și la nivel internațional. Deși are mari realizări în muzică, din păcate nu poate spune același lucru și despre viața personală. Artista spune că acum își dorește să se concentreze asupra carierei sale și este sigură că, mai apoi, își va găsi și sufletul pereche.
„Nu, acum sunt pe treabă. Acum sunt mai mult pentru sufletul meu decât am fost în trecut. (…) Dacă aș fi și îndrăgostită în momentul acesta, nu mai făceam nimic. Îmi este dor de starea de îndrăgosteală, dar în viața este vorba și despre alegeri și organizare. Mi-am făcut un calcul, o sumă a tuturor alegerilor din prezent și mi-am calculat, am făcut o balanță și reiese că până la 35 de ani să mă focusez un pic mai mult pe carieră. Am spus de anul trecut, multă lume nu credea că o să mă țin de asta, dar a trecut un an și eu nu am avut nicio relație”, a afirmat Alexandra.
„Am fost super focusată, m-am mai distrat și eu ca orice om, am mai fost în club, dar în rest m-am concentrat foarte mult pe carieră”, a explicat cântăreața.
Alexandra Stan consideră că este mult mai important să reușești să îți întemeiezi o familie decât să te căsătorești. Artista susține că o relație este destul de greu de întreținut și chiar mai greu să ai grijă de copii.
„Nu e așa o mare șmecherie să te măriți. Este mai important să găsești pe cineva cu care să fii. Adică e mai greu să ai o familie decât să te măriți. Este foarte greu să ai o relație în zilele noastre, dar să ai o familie (…) trebuie oricând să faci sacrificii, ori că suferi tu ca bărbat, ori că suferi tu ca femeie că trebuie să te mai sacrifici, să stai cu copiii și nu mai ai timp pentru tine”, a precizat Alexandra Stan.
Totuși, artista spune că visează ca după vârsta de 35 de ani să își poată întemeia o familie.
„După 35 de ani aș vrea să îmi fac și eu o relație și o familie, până atunci m-aș ocupa de carieră. Trag tare că să îmi meargă și să fiu focusată pe carieră. Dacă este iubirea adevărată vine să te completeze, nu vine să te pună să alegi între carieră și dragoste”, a explicat Alexandra Stan, care spune că pentru ea este extrem de importantă sinceritatea într-o relație.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alexandra Stan