Home > Vedete > Lavinia Petrea vopsește ouăle împreună cu copiii, de Paște: „De bucate se ocupă mama și soacra mea. Eu și soțul vrem gustul copilăriei” / Exclusiv
Lavinia Petrea vopsește ouăle împreună cu copiii, de Paște: „De bucate se ocupă mama și soacra mea. Eu și soțul vrem gustul copilăriei” / Exclusiv
Ce înseamnă această perioadă a anului pentru tine?
Paștele este despre iertare, despre introspecție și bunătate. Și în loc de urări m-am gândit mereu dacă și cui i-am greșit și mi-am cerut iertare. Sau am spus “te iubesc” cui i-am spus foarte rar.
Sărbătorile au un efect magic asupra oamenilor. Să profităm cumva de această magie și să avem curaj să spunem “Iarta-mă” și “Te iubesc”!
Pregătirea specială la mine înseamnă vopsitul ouălor în coji de ceapă roșie împreună cu copiii și aranjarea mesei de Paște. De bucate se ocupă mama și soacra mea.
Eu și soțul meu am crescut în regiuni diferite ale țării unde preparatele specifice Paștelui se gătesc diferit. Amândoi vrem gustul copilăriei așa că primim cu mare bucurie câte două feluri de drob, pască, cozonaci.
Lavinia Petrea, la pupitrul știrilor Pro Tv în ziua de Paște
Cum și alături de cine îți vei petrece sărbătorile primăvara aceasta?
Este primul an în care vom fi alături de telespectatorii știrilor matinale și în dimineața de Paște. Împreună cu Mihai Dedu și echipa de dimineață, vom vedea cum și-au petrecut românii noaptea de Înviere, vom vedea reportaje despre obiceiuri și tradiții din diferite zone ale țării.
Va fi și pentru noi un prilej să fim mai destinși, mai veseli, într-o atmosferă de sărbătoare! De la 7 la 10 vă așteptăm să vă beți cafeaua alături de noi.
Apoi voi merge acasă unde voi fi așteptată cu nerăbdare de copii să aranjăm masa, să ciocnim ouă (neapărat) roșii și să le căutăm prin iarba pe cele de ciocolată lăsate de Iepuraș.
Există un mod în care ți-ai dorit întotdeauna să îți petreci Paștele, dar planul nu s-a materializat nici până în prezent?
Dumnezeu a fost blând și bun cu mine și mi-a dat ceea ce mi-am dorit mereu: copiii și soțul pe care îi iubesc cum nu credeam că pot să iubesc. Atâta timp cât sunt cu ei, restul contează mai puțin. Îmi doresc însă mult ca eu și soțul meu să le putem oferi copiilor cât mai multe experiențe și călătorii, să descopere lumea.
„Eu și copiii vopsim ouăle și aranjăm masa de Paște. Nu ne lipsesc florile. Îmi place să avem snopi de lalele și narcise în casă”
Ai avut vreodată parte de o pățanie amuzantă sau neașteptată de Paște? Care este aceasta?
De Paște încă nu. De alte sărbători însă am plecat la munte uitând într-o mașină toate cumpărăturile făcute special. Când ne-am dat seama era deja ora la care se închideau toate magazinele. Am reușit totuși să luăm câteva lucruri – eram singurii clienți din supermaket. Ne-am amuzat!
Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Paște?
S-a întâmplat în copilărie când am primit de la mama și tata niște pantofi negri de lac… visam la ei! De Paște primeam haine noi și era mare bucurie!
Sarcinile sunt întotdeauna împărțite între membrii familiei. Ce treburi îți sunt alocate în timpul pregătirilor de Paște?
Eu și copiii vopsim ouăle și aranjăm masa de Paște. Nu ne lipsesc florile. Îmi place să avem snopi de lalele și narcise peste tot în casă.