Românii care locuiesc la bloc știu deja că sunt anumite obiecte pe care nu ai voie să le cari cu liftul. Administratorul poate chema poliția, dacă se face mizerie sau este deteriorat liftul. Iată toate lucrurile pe care nu ai voie să le cari cu liftul, chiar dacă este foarte dificil să le cari pe scări.
Ascensorul este de neînlocuit pentru românii care locuiesc la etajele superioare. Cu toate acestea, nu poți să cari cu liftul orice! Și tocmai lucrurile cele mai grele sunt interzise în lift, lucruri pe care nu prea ai cum să le cari pe scări până la etajul șase sau nouă sau zece.
Dar liftul este destinat în primul rând persoanelor, mai ales bătrânilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități. Tot ceea ce poate provoca o avarie majoră și defectarea ascensorului poate atrage amenzi usturătoare. Bineînțeles, regulile care privesc transportul cu liftul variază în funcție de dimensiunile acestuia, de capacitatea de transport și de greutatea limită admisă.
Scurt istoric
Primul ascensor comercial din lume a fost instalat de compania de ascensoare Otis în magazinul universal E.V. Haughwout & Co. din New York, în anul 1857. După faza hidraulică, primul ascensor electric a fost creat de firma Siemens în Mannheim în anul 1880.
Anul 1861 a venit cu noi îmbunătățiri aduse ascensorului, anume corzi de susținere mai rezistente. Această transformare a mărit considerabil popularitatea ascensoarelor. Un an mai târziu William Miller a inventat primul ascensor cu coloană de suport elicoidală pentru ridicare și care împiedica căderea cabinei.
În anul 1868, Richard Waygood a obținut patentul pentru primul ascensor hidraulic pentru transportul de persoane, iar zece ani mai târziu, tehnica ascensoarelor a trecut printr-o adevărată revoluție când au fost inventate sistemele electrice. Ideea le-a venit inginerilor de la Siemens, din Germania. Cu toate acestea, ascensoarele electrice au început să se răspândească abia nouă ani mai târziu, mai ales pe continentul american și în Marea Britanie.
La intrarea în secolul XX, compania Otis a inventat așa-numitul buton „Push”, care a ușurat folosirea ascensoarelor, prin faptul că nu mai era necesar personal care să acționeze ascensorul.
Ascensorul este o invenție destul de recentă, dar a devenit indispensabil în viața de zi cu zi pentru cei care locuiesc sau lucrează la etaje superioare. Milioane de clădiri din întreaga lume sunt echipate cu ascensoare, fie ele pentru persoane, fie pentru marfă sau pentru transportul pacienților în spitale.
Multe clădiri de locuințe, mai puțin în România, au lifturi cu o capacitate de 4 – 6 persoane, dar și lifturi mai mari pentru transportul bagajelor și materialelor, a bicicletelor și a cărucioarelor pentru copii. În țara noastră, orice clădire care depășește patru etaje este echipată cel puțin cu un lift, fără de care transportul persoanelor la etajele superioare ar fi o problemă majoră.
Ce este un ascensor și cum funcționează
Un ascensor sau un lift este un mecanism ce se mișcă pe direcție verticală și poate transporta persoane sau materiale între etaje, într-o clădire sau în alte structuri, scutind persoanele respective de depunerea unui efort fizic ridicat pentru a urca sau coborî.
Așadar, definiția ascensorului arată că poți căra orice cu liftul, dar într-o clădire de locuințe trebuie respectate regulile bunului simț și totodată legile care interzic transportul unor materiale care pot deteriora liftul.
Ascensoarele folosesc, în general, energia electrică pentru a se putea deplasa, sau o pompă hidraulică cu fluid pentru a ridica un piston cilindric. Ele sunt prevăzute cu două contragreutăți prinse cu cabluri și scripeți. Când liftul urcă, contragreutățile coboară, iar când liftul coboară, contragreutățile urcă.
Una dintre contragreutăți cântărește cât cabina liftului, iar cealaltă cântărește jumătate din greutatea maximă a persoanelor admise în lift. De aceea, trebuie să ții cont de greutatea admisă în liftul din blocul tău și să nu cari materiale mult mai grele cu el, precum saci de moloz de sute de kilograme.
Dacă liftul din clădirea în care locuiești poate prelua cel mult 4 persoane și o greutate maximă de 200 sau 250 de kilograme, atunci nu poți să îl încarci cu saci de moloz plini cu gresie spartă și bucăți de ciment care pot depăși această greutate. De altfel, în general, molozul din construcții este interzis în lifturi.
Riscul ca ascensorul respectiv să se blocheze este foarte mare, iar amenda pe care o poți primi depășește 300 de lei. În plus, riști ca asociația de locatari să te oblige să plătești și intervenția echipei care vine să repare liftul.
Ce nu ai voie să cari cu liftul
Multe clădiri au propriul regulament care prevede transportul cu liftul, în funcție de capacitatea acestuia. Încă din perioada interbelică, blocurile de locuințe au fost dotate cu lifturi de persoane, care deservesc doar pentru transportul persoanelor.
Puține blocuri de locuințe din orașele noastre sunt dotate cu două ascensoare, dintre care unul mai mare pentru transportul bagajelor, al cărucioarelor sau al persoanelor cu dizabilități, aflate în scaun cu rotile.
Cele mai multe lifturi au o capacitate de 4 până la 7 persoane, iar greutatea maximă admisă trebuie respectată. În caz contrar, riscul ca liftul să se blocheze și chiar să se prăbușească în subsolul clădirii este foarte ridicat.
Majoritatea asociațiilor au impus anumite regulamente care interzic transportul de materiale foarte grele sau foarte voluminoase cu liftul. În multe clădiri este interzis să cari cu liftul mașini de spălat sau frigidere voluminoase, care abia intră în cabina ascensorului. Chiar dacă ele nu depășesc greutatea admisă, riscul să deteriorezi cabina și ușile liftului este ridicat, iar plata pagubelor poate să ajungă la mii de lei.
De asemenea, este interzis să cari cu liftul substanțe periculoase precum substanțele inflamabile sau substanțele toxice care se pot vărsa și pot pune în pericol persoanele care urcă în lift. Spre exemplu, dacă ai o canistră de benzină este mult mai sigur să o cari pe scări și să te asiguri că este închisă etanș.
De asemenea, regulile bunului simț spun să nu cari cu ascensorul substanțe greu mirositoare, saci de gunoi puturos sau resturi din butoiul cu varză. Liftul este slab aerisit, iar mirosul urât va persista mai multă vreme în cabina îngustă, ceea ce este deosebit de deranjant pentru persoanele care folosesc ascensorul imediat după tine.
Precauții cu privire la animalele de companie
Multe asociații de locatari au impus o taxă în plus pentru persoanele care au câini și pisici și folosesc liftul cu animalele lor de companie. Iar regulile bunului simț spun să cureți imediat liftul, dacă se întâmplă un accident și câinele tău sau pisica (mai rar) urinează în cabină.
Mulți câini se pot speria în lift și din cauza emoțiilor puternice există riscul să urineze în lift. În mod civilizat, trebuie să cureți imediat cu un mop, cu apă și detergent, podeaua liftului și să ții câteva minute ușa deschisă pentru a se aerisi.
Dar acest lucru poate fi deranjant pentru vecinii care se grăbesc să folosească liftul, de aceea în multe blocuri s-a stabilit că animalele de companie nu trebuie transportate cu liftul, pentru a preveni orice fel de incident.
În plus, în cazul în care te afli în lift cu câinele tău, iar ascensorul se blochează, este posibil ca micul animal să nu suporte spațiul închis ore întregi până vine echipa de intervenție. Sunt cazuri foarte rare, dar este mai sigur să folosești scările atunci când pleci la plimbare cu micul tău patruped.
Regulament general pentru folosirea ascensorului
Lifturile trebuie verificate periodic și întreținute de toți locatarii unui imobil. Curățenia într-un ascensor ține de regulile bunului simț și de respectul pe care îl datorăm celor din jur.
Nu se fumează în lifturi, nu se aruncă gunoaie, gumă de mestecat sau mucuri de țigară. Copiii trebuie și ei educați să nu deterioreze liftul, să nu arunce mâncare sau diverse resturi în cabina ascensorului, să nu sară și să nu tropăie în timp ce merg cu liftul. De asemenea, copiii mai mici de 14 ani trebuie însoțiți în lift de către un adult, deoarece riscul să folosească greșit butoanele și să se blocheze este destul de ridicat.
Iată și un regulament general pentru folosirea ascensoarelor destinate persoanelor.
Nu depăși sarcina maximă admisă și numărul maxim admis de persoane.
Nu lăsa copiii sub 14 ani să folosească ascensorul neînsoțiți.
Nu urca în lift cu animale de companie decât dacă le cari în cuști speciale sau în brațe.
Nu folosi liftul în alt scop decât transportul de persoane și de bagaje ușoare.
Nu transporta cu liftul mobilier masiv, frigidere, mașini de spălat sau alte obiecte voluminoase fără să înștiințezi asociația de locatari.
Nu transporta cu liftul saci cu moloz, materiale de construcții sau deșeuri rezultate din lucrări de reamenajare în apartament ori din demolări.
Nu ai voie să cari cu liftul substanțe inflamabile, explozibile sau toxice.
Nu fuma și nu mânca în lift.
Nu sări în lift, mai ales în timpul deplasării acestuia.
Nu brusca comenzile liftului.
Nu distruge finisajele, componentele sau cabina ascensorului.
Nu deschide forțat ușile liftului din interior/din exterior dacă acesta se oprește în mers. Solicită ajutor prin telefon și așteaptă intervenția unui specialist.