Tatăl Loredanei Groza confirmă despărțirea artistei de Andrei Boncea: „Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează”

.

Loredana Groza a avut un mariaj de 23 de ani cu Andrei Boncea, dar la un moment dat a renunțat la verighetă. Ba mai mult, nu a mai apărut în public alături de soțul ei, iar în vacanțe pleacă singură sau alături de fiica ei, Elena.

Acum, tatăl vedetei, un scriitor cunoscut, recunoaște că fiica sa și Andrei Boncea au pornit pe drumuri separate.

Vasile Groza, despre divorțul Loredanei: „Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie”

„Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie. Lucrurile merg bine, au un copil”, spune Vasile Groza pentru Cancan.

Citeşte și: Loredana Groza, surpriză de proporții. Artista apare nemachiată în cel mai nou videoclip / Video

Loredana Groza și operațiile estetice

El susține, de asemenea, că fiica sa celebră nu are nicio operație estetică și că tinerețea pe care o afișează vine de la mama natură. Ba mai mult, susține că Loredana Groza a moștenit-o pe bunica sa, care a murit la 83 de ani.

„Loredana nu are nicio operație estetică. Dar asa e lumea, vorbește, nu ne deranjează ce se spune. Ea așa are constituția fizică, e la fel ca mama mea. A murit la 83 de ani, dar arăta mult mai tânără. Doamne ferește, când le vezi pe unele cu asemenea sâni. Loredana are tot ce trebuie pentru un om frumos și talentat. Nu a alergat după așa ceva. Voce i-a dat Dumnezeu. Dar unele femei sunt invidioase. Dar dacă doi spun de rău, iar ceilalți de bine, e o balanță care atârnă în favoarea binelui”, mai spune Vasile Groza.

Loredana Groza și lupta cu celebritatea

Bărbatul e mândru de celebritatea fiicei sale, dar recunoaște că ea nu a fost ușor de dus. El spune că a călătorit mult alături de Loredana Groza și că unele întâmplări l-au lăsat fără cuvinte.

„Am mers odată cu ea cu trenul la Timișoara. Avea spectacol pe stadion. Am plătit o întreagă cușetă. Dar a văzut-o cineva prin perdea. Apoi a urmat un întreg pelerinaj pe culoar, de nu mai încăpeau. A deschis unul ușa, mi-a zis că vrea să o vadă pe Loredana. Eram și eu tânăr, ea avea vreo 18 ani. Am mers cu ea în deplasări și măritată fiind. Dacă mânca un măr, trebuia să se acopere cu o hârtie, se uitau și cum mestecă. Celebritatea e grea. E ca o povară. Te duci la aeroport, nu poți face nimic că te vede lumea”, adaugă el.

Citeşte și: Cât câștigă Inna, Loredana Groza și Delia. Ce onorarii au unii dintre cei mai mari artiști din România

„Putea fi dănțuită de toți golanii, dar ea mereu a avut măsurile ei”

Vasile Groza mărturisește că Loredana a avut întotdeauna un comportament ireproșabil și că nu a fost niciodată nevoit să intervină, pentru că nu i-a dat motive.

„Mă gândesc câteodată că a avut un comportament atât de normal…Putea fi hăituită și dănțuită de toți golanii, dar ea mereu a avut măsurile ei. Nu a fost nevoie să intervin vreodată, să-i spun ceva”, a adăugat acesta.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton