Loredana Groza este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste din România. În ultima perioadă cântăreața nu a mai avut apariții publice, dar asta pentru că s-a ocupat de câteva proiecte, atât personale cât și profesionale.
După o perioadă plină de concerte și evenimente, Loredana a decis să se retragă alături de fiica ei pentru un timp, cu scopul de a se încărca energetic. Între timp, artista a lucrat și la o nouă piesă, însoțită, desigur, de un videoclip spectaculos.
De curând, Loredana Groza a scos videoclipul piesei „Let it burn”, făcându-le fanilor o surpriză de proporții. Până acum, artista apărea mereu aranjată și machiată, dar de data aceasta ea a ales să le arate tuturor cum este cu adevărat.
Încă de la primele secvențe ale clipului, Loredana poate fi văzută fără niciun pic de machiaj. Ajunsă la vârsta de 52 de ani, artista a vrut să arate că este la fel de frumoasă ca la începutul carierei sale.
Stând în fața unei oglinzi și începând să își aplice câte puțin make-up, Loredana arată ca o adolescentă, demonstrând că vârsta este doar un număr.
Cântăreața a postat pe pagina sa de Instagram câteva secvențe din clip, chiar cele în care apare nemachiată, stârnind astfel admirația celor care o urmăresc pe rețelele de socializare.
„Fumoasă ești, Lory!”, „Superbă”, „Ești frumoasă și sexy”, sunt doar câteva din complimentele primite de Loredana Groza la imaginile publicate.
Între timp, Loredana Groza a decis să părăsească țara pentru o perioadă. Artista a pornit într-o călătorie spirituală alături de fiica ei, Elena, în vârstă de 25 de ani.
În urmă cu aproape o lună, Loredana a plecat în India împreună cu fiica ei. Acolo, cele două încearcă să își găsească liniștea, participând și la câteva ședințe ale liderului spiritual Sandhguru.
În India, Loredana și Elena au ales să aibă o experință unică, astfel că nu și-au făcut rezervare la un hotel de lux și nici nu umblă prin restaurante elegante. Din contră, au vrut să simtă adevărata Indie și au trăiască și că mănânce precum localnicii.
În urmă cu aproape o lună, Loredana a plecat în India împreună cu fiica ei. Acolo, cele două încearcă să își găsească liniștea, participând și la câteva ședințe ale liderului spiritual Sandhguru.