Catinca Roman, dezvăluiri șocante despre tatăl vitreg, Petre Roman. „S-a comportat ca un adolescent egoist!”

.

Catinca Roman (55 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate despre tatăl său adoptiv, Petre Roman (77 de ani).

Catinca Roman și-a pierdut tatăl biologic în 2022. Iosif Zilahy a fost soțul Mioarei Roman timp de 12 ani. Cei doi s-au separat când Catinca avea 7 luni.

„S-a comportat ca un adolescent egoist!”

Despre tatăl adoptiv, fostul politician Petre Roman, Catinca nu are cuvinte de laudă. Sora Oanei Roman a dezvăluit în cadrul unui interviu recent că fostul prim ministru al României nu și-ar fi îndeplinit îndatoririle de tată și soț. Catinca spune că nu ține legătura cu Petre Roman și critică și felul în care se poartă cu sora ei vitregă.

Citeşte şi: Mioara Roman, despre căsnicia cu Petre Roman: „Ade­vă­rata iubire a vieții mele”

„Petre a făcut parte din viața mea aproximativ 34 de ani. Am fost foarte dezamăgită de felul în care a ales sa iasă din viața noastră. Din punctul meu de vedere, s-a comportat ca un adolescent egoist și nu ca un adult, părinte și soț sau fost soț responsabil.

Dovadă stă felul în care se comportă cu Oana. Mi se pare incalificabil faptul că ea nu poate avea o relație normală cu fratele ei vitreg. În ceea ce mă privește, eu am trecut peste și o iau ca pe o experiență urâtă din care am învățat multe. Eu nu țin legătura și nici nu îmi doresc altceva” – a mărturisit ea, pentru cancan.ro.

Legat de relația ei cu Oana Roman, Catinca dă vina tot pe părinți, spunând că nu ar fi “lucrat la apropierea lor”.

Citeşte şi: Petre Roman și Silvia Chifiriuc, 17 ani de iubire. „Nu-mi pare rău de nimic”

„Este normal să fiu diferită de sora mea, avem temperamente diferite. În ciuda tensiunilor dintre noi, eu chiar țin la ea. Cred că a fost și o problemă a părinților noștri, faptul că nu au lucrat la apropierea noastră, ba dimpotrivă. Nu a fost intenționat, dar o parte din acțiunile lor au dus la situația actuală. Nu e un reproș, ci o constatare. Eu cred că cel mai important pentru evoluția noastră ca individ este recunoașterea și asumarea greșelilor și a defectelor” – a mai precizat ea.

Tatăl biologic al Catincăi Roman s-a stins din viață la 90 de ani

În toamna anului trecut, sora Oanei Roman anunța pe rețelele de socializare că tatăl ei natural a murit. Cei doi au avut de-a lungul anilor o relație foarte bună și o legătură extrem de strânsă.

„L-am pierdut pe tata azi noapte. Am avut o legătură specială și a fost un om deosebit. Așa doresc să fie ținut minte, ca un bon viveur și un bărbat elegant. RIP tata, rămâi în sufletul nostru pentru totdeauna!” – a scris Catinca Roman, în mediul online.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton