Companioanele lui Mutu, fără secrete

.

Ce-au fost celebrităţile într-o viaţă recentă, o despărţire pur şi SIMPLU, precum şi detalii suculente despre noile perle ale „Briliantului” Mutu.
Aflu, cu desfătare, trecutul deloc romanţat al unor doamne din showbizul autohton. Din dezvăluirile respective (mersi, ring!), reiese că Răduleasca a fost taximetristă, Pătruleasa – fată de cazinou, Anda Adam – animatoare într-un club frecventat de musulmani, iar Lili Sandu, vai, Lili Sandu trăia în Elveţia din comisioanele primite pentru că îşi convingea clienţii să deguste băuturi scumpe. Și cu acest trecut, Lili, te mai plângi că impresarul tău nu te promovează la înălţime?!
Mutu, ştiai?

Adorabila noastră presă colorată, scotocind temeinic, a descoperit detalii extrem de interesante despre petrecăreţele cu care a zăbovit starul Mutu înaintea meciului cu Serbia. Astfel, Cristina, autointitulata patroană din Ibiza, e de fapt barmaniţă într-un club cunoscut ca excelent loc de agăţat (mă si mir cum i-au scăpat Josh Hartnett sau Ashton Kutcher, care s-au distrat de minune acolo!). Iar bruneta Alina n-ar fi străină de Gigi Gheorghiu, cantautorul-fustangiu despre care s-ar putea scrie tomuri…

Aur şi controverse

Felicitări „marocanului” Marian Drăgulescu, dublu medaliat cu „aur” la gimnastică! Aud că va fi sportivul anului, o fi, nu mă pricep. Zic doar un sportiv ar trebui să fie un model de comportament, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre actuala lui iubită, Corina, care îşi săruta amicele pătimaş, sau despre presupusul socru, director de liceu, care „dribla” legislaţia transferând elevi pe motivul că fuseseră desemnaţi „Mister” la alte licee!?

Au pozat doar o vară
Parcă mai ieri, îndrăgostiţi lulea, Piticu` Ionuţ (SIMPLU) şi Adriela „Aniela” îşi expuneau danturile perfecte în faţa unui aparat foto, în timpul unei vizite la Sagrada Familia, capodopera arhitectonică din Barcelona. Dar s-a sfârşit, frumoasa lor poveste poate fi trecută la expirate. Evident că nu e un motiv de bucurie, dar simt nevoia să avertizez că relaţiile de platou & PR cam au o asemenea soartă, deşi sunt şi excepţii, Smiley şi Laura, măcar de i-ar ţine!…
Sexy cine?!
Cu riscul de a-i sustrage un subiect amicului Daniel Capatos, îngăduiţi-mi, dragele mele, să o introduc în scenă pe Sexy-Bârlădeanca! N-aţi auzit de ea? Nicio problemă, n-a auzit nimeni, dar e doar o chestiune de timp, întrucât splendoarea din nord-estul patriei a absolvit şcoala de modelling „Prince D`Armeny”! Dacă adaug şi faptul că prin mâinile şlefuitoare de modele ale Prinţului Raţiu a trecut şi Daniela Crudu, mai că-mi vine să mă reinventez, că tot e la modă conceptul, şi să dau un google în căutarea şcolii de vedete…
IRIS

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton