Peisaj cu Moni, Kitty şi Oana de România

.

Columbeanca îşi continuă stilul tumultuos de viaţă nocturnă, Zăvoranca o bate în fiţe pe Mariah Carey, iar Dancs Annamari îşi doreşte să-şi consolideze ascensiunea.

Am lipsit o vreme din ţară, dar constat că nu s-a schimbat nimic în life-style-ul vedetelor noastre, şi am să încep cu Moni Columbeanu, deoarece e definitorie pentru superficiala lume mondenă bucureşteană. Chiar mă gândeam ce departe suntem noi, muritorii de rând, faţă de stilul vedetei care face striptease în maşina condusă de forţosul Adrian Filote zis Banderas! Și ce greu ne e să înţelegem savoarea pizzei – înfulecată în zori alături de un chipeş fotomodel suedez, cică, favoritul lui Armani – în pragul zorilor, înainte de a lua calea conacului de la Izvorani… Moni, dacă tânjeşti după intimitate, te-ai gândit să nu te mai afişezi la Mon Amour?!

Kristina se întoarce

Din ciclul „frumoase, dar făr-de-noroc”, v-o prezentăm astăzi pe una dintre rătăcitele showbizului autohton, Kristina Cepraga. Fostă figurantă onestă de Dâmboviţa, vedeta a sărit pârleazul în urmă cu cinci ani şi s-a dus să se afirme în seriale de mâna a patra în patria premierului căruia îi place să se distreze cu românce (apropo, eu le-am găsit pe surorile Vişan într-o doară, răsfoind facebook-ul nostru cel de toate zilele). Și ce să vezi? Româncuţa Kitty lasă baltă Cizma italiană, dar şi pe James, cel faţă de care s-a decis să ia o pauză (eternul refren din showbiz când se dau papucii), pentru a-şi relansa cariera şi viaţa. Să te ţii destăinuri pe copertele revistelor noastre cu public de Dorobanţi!…

O scumpete de scaun

Vă rog să mă credeţi pe cuvânt că nu urmăresc niciodată postul şoricelului cărunt Dan Diaconescu. Portarii blocului meu, căci trebuie să ştiţi că lucrează în ture, urmăresc însă cu sfinţenie programele canalului care prezintă o Românie pe care n-o frecventez. Ei bine, unul dintre portari mi-a mărturisit că Zăvoranca şi-a procurat un scaun de cinci mii de euro pentru nu ştiu ce emisiune prezentată de diva care e prea ataşată de valorile fiţelor lui alde Mariah Carey. Oana, să ştii că nu mobila face pe om, dacă înţelegi parafraza, deşi tabloidele n-au rubrică de aforisme…

Drumul spre victorie

Urmăresc, cu amuzament şi tristeţe în egală măsură, ascensiunea unei cântăreţe nu ştiu de cine păcălită că pentru a intra în star-system trebuie să îţi tragi videoclip avându-l ca regizor pe cel care a mai lucrat cu Inna şi Connect-R (uaaau!). O cheamă Dancs Annamari, are nenumărate albume la activ, un premiu de popularitate la Cerbul de Aur şi o ştie tot Ardealul, însă se pare că nu e suficient, iar unguroaica a fost sfătuită că e musai să se lanseze şi pe YouTube. Mai bine s-ar ţine de muzică şi ar uita ascensiunea, întrucât vedete avem câte pofteşti, cu solistele autentice stăm mai prost!…
IRIS

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton