Prințesa Diana, trucurile de machiaj care îi amplificau frumusețea. Ce schimbări a făcut în rutina ei pe parcursul anilor

.

A cucerit lumea cu felul ei de a fi, dar și cu modul în care reușea să se pună în valoare, să își evidențieze trăsăturile! Prințesa Diana nu putea trece neobservată, fie că se afișa pe covorul roșu sau își însoțea iubitul la o plimbare cu iahtul. Avea întotdeauna un machiaj simplu, dar care îi dădea un aer misterios.

„Prințesa Diana și-a dat seama de puterea pe care părul și machiajul le au, iar nimeni nu ar trebui să subestimeze asta”, spunea Mary Greenwell, make-up artistul ei.

Prințesa Diana respecta o rutină adecvată de îngrijire a pielii

La fel de frumoasă pe dinăuntru ca și pe afară, tot ceea ce a făcut Prințesa Diana– de la tăierea părului până la machiajul pe care l-a adoptat – a atras atenția. Numai în ziua nunții ei, 17 milioane de telespectatori din întreaga lume au urmărit ceremonia.

Și deși avea o frumusețe naturală, Prințesa mai avea avea câteva trucuri care o ajutau să iasă în evidență și să strălucească. Iată care ar fi acele reguli în materie de frumusețe după care ea s-a ghidat!

Prințesa Diana își curăța și hidrata fața

„Avea o piele incredibilă, care, sincer, putea avea legătură și cu genele familiei”, spune Greenwell. Cu toate acestea, Regina Inimilor nu se abătea de la ritualul zilnic: curățare, tonifiere, hidratare și aplicare zilnică de seruri/SPF.

Dermatologii spun că nu trebuie să dormi niciodată cu machiajul, iar Prințesa respecta asta. „Diana era foarte sensibilă când era vorba de pielea ei”, spune Greenwell. „Se asigura întotdeauna că se demachiază la sfârșitul zilei și că are întotdeauna fața curată înainte de a se machia”.

Dormea întotdeauna suficient

Somnul de calitate era o parte din rutina de frumusețe a Prințesei Diana. Și nu e de mirare de ce. „Lipsa somnului face ca pielea să pară palidă și obosită, deoarece circulația este afectată”, explică celebrul estetician Renee Rouleau. „În plus, este important să dormi bine pentru că privarea de somn provoacă și stres, care poate agrava toate afecțiunile pielii. Concluzie: când ești obosit, nu arăți bine!”

Făcea totul cu moderație 

„După ce am început să lucrez cu ea, Diana a făcut totul cu moderație”, spune Greenwell. „Ea a redus consumul de alcool, pentru ca pielea ei nu aibă de suferit. Dacă fumezi, bei sau faci ceva în exces, îți vei distruge cel mai important bun: pielea ta”.

Prințesa Diana avea un machiaj care o definea  

„Întotdeauna începeam cu o cremă hidratantă, un fond de ten care să se potrivească exact cu nuanța pielii ei, apoi foloseam un corector pentru a ridica zona ochilor”, menționează specialistul. „Urma Rimelul și rujul, care se potrivea cu dispoziția ei din ziua aceea. Alegeam culoarea în funcție de asta”.  

În anii ’80, Diana prefera rozul. Mai târziu, ea a preferat nuanțele mai îndrăznețe, cum ar fi maro sau portocaliu. 

Pentru ședința foto de logodnă, make-up artistul Clayton Howard a ales pentru viitoarea mireasă un fard de obraz Max Factor, care se numea „Blushing Frost”. Experții spun că fardul de obraz cremă funcționează pentru aproape toată lumea și creează un aspect tineresc.

Nu purta niciodată creion de ochi în aceeași nuanță cu ochii

Prințesa Diana își creiona adesea ochii cu un creion albastru. Cel puțin a făcut asta până a întâlnit-o pe Greenwell. „Ochii albaștri nu ar trebui să poarte un fard sau să fie creionați cu aceeași nuanță, pentru că asta plictisește”, spune expertul în frumusețe.

Aplica rimel de la rădăcină în sus

„Întotdeauna am învățat-o să se asigure atunci când aplica rimelul singură că acoperă și rădăcinile genelor”, explică ea.

Prințesa Diana folosea măști cu avocado pentru ten

Chiar dacă mulți invidiau tenul Dianei, prințesa sufera de rozacee. Mai multe bloguri susțin că folosea atât uleiul de trandafiri, cât și măștile cu avocado pentru a-și calma reacția care îi apărea, uneori, pe față. 

Nu ieșea niciodată din casă fără să poarte un parfum 

 „Ea a purtat întotdeauna un parfum care o definea, mirosea divin, șic. Parfumul reprezintă atingerea finală a frumuseții”, spune Greenwell. 

 Pentru ziua nunții sale, Diana a ales Quelques Fleurs, un parfum floral cu note de trandafir și iasomie. 

Parfumul preferat al Prințesei Diana a devenit special pentru Prințul Harry. În memoriile sale recent lansate, “Spare”, ducele de Sussex și-a amintit că a adus o sticlă cu parfumul „favorit” al mamei sale la o ședință de terapie în timp ce își procesa durerea după moartea prematură a acesteia. Van Cleef & Arpels costă 125 de dolari și prezintă note cheie de zambile, trandafir, iasomie, chihlimbar și lemn de santal.

 Își asuma riscuri și în privința coafurii pe care o adopta

În 1990, pe platourile de filmare pentru Vogue și alături de fotograful Patrick Demarchelier, Prințesa Diana i-a cerut hairstylistului Sam McKnight ceva de neconceput: să îi taie părul. Asta venea puternic în contrast cu moda de atunci, când se purta părul lung și voluminos . Astfel, Prințesa Diana a căpătat un „aspect mai sportiv, mai androgin”. Și ghici ce? Așa ne-o imaginăm până astăzi.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton