Pilatesul clinic îmbunătățește funcția sexuală, dar poate face minuni și după un accident. Specialistul spune ce alte beneficii are

.

Pilatesul îți sculptează corpul și îți îmbunătățește postura, dar are și numeroase alte beneficii. Cum unele mișcări din pilatesul tradițional au fost adaptate de către specialiști la nevoile pacienților, a luat naștere pilatesul clinic, o metodă terapeutică renumită.

Aceasta poate ajuta în procesul de recuperare după unele intervenții chirurgicale și boli, precum cele cardiovasculare, respiratorii, urologice și neurologice, dar și după un accident sau în cazul unor probleme de natură sexuală.

Cum te poate ajuta pilatesul clinic după un accident

Pilatesul a fost dezvoltat la începutul secolului al XX-lea, în Germania, de către Joseph Pilates, un antrenor de sport, pasionat de culturism, box, jiu-jitsu, yoga și fitness. Filosofia acestui antrenament poate fi rezumată în celebra frază a inventatorului său: „Dezvoltă corpul într-o manieră echilibrată, corectează posturile greșite, reîncarcă trupul, mintea și spiritul”.

Pilatesul clinic respectă principiile de bază ale pilatesului tradițional, iar unul dintre obiectivele sale principale se referă la corectarea posturilor greșite, activarea și întinderea musculară, creșterea tonusului muscular. Metoda este utilizată și pentru pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală sau o accidentare, recuperarea după traumatisme fiind rapidă și eficientă.

Cum se execută exercițiile

Tratamentul fizioterapeutic, ce folosește această metodă, are la bază o varietate de exerciții special alese pentru fiecare afecțiune a pacientului, care sunt efectuate sub supravegherea terapeutului. Mișcările au amplitudine mare. Acestea sunt line, corelate cu respirația și controlate de către pacient. „Un principiu fundamental al pilatesului este centralizarea. Mai exact, toate mișcările trebuie să pornească din centrul energetic al corpului, din abdomen.

Noțiunea de «centru» («powerhouse», așa cum o numea Joseph Pilates) se referă la cel mai profund strat de mușchi, care asigură stabilitatea coloanei și a pelvisului. Acest aspect este deosebit de important în prevenirea și tratarea durerii lombare, una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate la nivel mondial”, precizează fiziokinetoterapeutul Elena Ispas.

Pilatesul clinic indicat în bolile respiratorii, dar nu numai

Pilatesul clinic ajută la scăderea greutății corporale, previne osteoporoza, crește mobilitatea articulară, elasticitatea și forța musculară, îmbunătățește flexibilitatea. Totodată, are beneficii în afecțiunile cardiovasculare (scade nivelul colesterolul și presiunea sangvină, îmbunătățește circulația, reduce formarea aterosclerozei), în bolile respiratorii (crește capacitatea pulmonară, antrenează mușchii respiratori, țesuturile sunt mai bine oxigenate), în afecțiunile neurologice (susține coordonarea și echilibrul, stimulează activitatea cerebrală).

Pilatesul clinic este eficient și în problemele de sănătate ce apar la nivelul aparatului urinar și reproducător. Mai exact, metoda ameliorează incontinența urinară, îmbunătățește funcția sexuală și contribuie, totodată, la întărirea planșeului pelvin pre și postnatal. „Mintea este implicată în efectuarea corectă a fiecărei mișcări.  Pe tot parcursul ședințelor de pilates clinic, pacientul se concentrează asupra respirației conștiente, corpului și execuției exercițiilor, reușind, în acest fel, să se detașeze de orice tensiune emoțională și să se relaxeze fizic și psihic”, mai spune specialistul.

Beneficiile susținute și de studii

Pilatesul clinic susține un stil de viață activ și sănătos. Acesta se practică de două-trei ori pe săptămână. În țări precum SUA, Marea Britanie, Germania și Australia, metoda este nelipsită din programele de recuperare medicală, beneficiile sale fiind confirmate de mai multe studii. Spre exemplu, un studio publicat în Journal of Clinical Medicine, în 2022, susține utilizarea terapeutică a pilatesului în managementul sclerozei multiple, o boală progresivă a sistemului nervos central. 

Metoda este considerată eficientă pentru cei care suferă de scleroză multiplă, aceasta putând îmbunătăți, printre altele, echilibrul, mersul și funcțiile cognitive ale pacienților. Conform unui alt studiu, publicat în Irish Journal of Medical Science, în 2022, la pacienții cu dureri cronice de gât nespecifice, pilatesul clinic este o metodă sigură și eficientă pentru a ameliora durerea și reduce dizabilitățile.

Potrivit oamenilor de știință, pilatesul clinic îmbunătățește rezistența mușchilor flexori ai gâtului, postura și mobilitatea coloanei vertebrale cervicale. Terapia trebuie efectuată doar de către un fizioterapeut certificat în Metoda Pilates Clinic. Fiind o metodă care se bazează pe conștientizarea și înțelegerea profundă a fiecărei mișcări, exercițiile nu pot fi efectuate de copiii mici sau de persoanele cu probleme psihice, potrivit specialistului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton