Alexandra Velniciuc a vorbit despre prețul succesului: „Am renunțat total la timpul pentru mine! Ca femei plătim mult!” / Exclusiv

.

Actrița Alexandra Velniciuc (42 ani) a vorbit despre prețul plătit pentru succes, în emisiunea FRESH by UNICA. „Nu am făcut niciodată lucruri doar de dragul de a fi în lumina reflectoarelor” spune actrița.

Alexandra Velniciuc este o apariție carismatică atât la teatru, cât și la televizor. Cu povești de viață impresionante, cu traume puternice din copilărie care generează, acum, sfaturi importante de viață, actrița se menține în atenția presei, dar și a publicului.

Crescută printre marii actori ai României, cu un tată celebru și cu un iubit la fel de cunoscut, Alexandra Velniciuc nu a fost lipsită de piedici și obstacole în meseria ei.

Alexandra Velniciuc, de 20 de ani în lumina reflectoarelor: „N-am avut excentricități profesionale, deloc!”

Când vine vorba despre faimă, actrița Alexandra Velniciuc este modestă și cu picioarele pe pământ. Nu este exaltată de celebritate și nici nu iese în evidență cu voia ei. Îi place să fie cinstită și să spună adevărul, nefiind orbită de renumele pe care îl are.

Citește și: Alexandra Velniciuc, declarații uluitoare la FRESH by UNICA: „Îmi voi plăti un azil în avans, să știu să plec cu demnitate” / Exclusiv

„N-am cunoscut succesul… E normal când faci profesia asta, să fii cunoscut, că de asta o faci, e o profesie publică. Nu știu dacă am cunoscut succesul și nu știu dacă vreunul dintre noi cunoaște succesul, dacă mă întrebi pe mine. (…) Sigur, dacă faci lucrurile bine și dacă ești consecvent cu tine însuți și cu ceea ce-ți place să faci, sigur că oamenii ajung să te aprecieze.

Dar cum să-ți zic, este o politică a pașilor mici și a unui drum corect, până la urmă. Da, ziceai că sunt de mulți ani în lumina reflectoarelor, da, sigur că timpul a trecut și nu-mi vine să cred că anul ăsta împlinesc 20 de ani de când am terminat facultatea, iar eu începusem deja să cochetez cu televiziunea, de dinainte de a intra la facultate.” a spus Alexandra Velniciuc, recent, în emisiunea FRESH by UNICA.

Învățată cu aplauzele de mică, deși a avut o copilărie lipsită de afecțiunea mamei, Alexandra Velniciuc nu s-a lăsat învinsă de greutăți și mai degrabă și-a cules laudele de fiecare dată când a avut ocazia.

Alexandra Velniciuc: „Dacă e să fim onești, pentru această profesie, mai ales ca femei, plătim mult”

Apreciată și mereu în atenția publicului, actrița a știut întotdeauna cum să se facă plăcută, dar și cum să rămână modestă în fața succesului. Prețul plătit pentru faimă nu s-a lăsat prea mult așteptat și, ca-n orice carieră fructuoasă, și Alexandra Velniciuc a resimțit puternic tributul plătit pentru aplauzele furtunoase primite.

„Cel mai important este să te menții, dar să faci toate lucrurile astea cu credința că faci bine și că nu abdici de la crezul tău. Adică, n-am făcut niciodată lucruri de dragul de a fi în lumina reflectoarelor, n-am acceptat niciodată provocări în care nu am crezut. Am preferat să stau acasă dacă am simțit că nu e locul meu acolo unde sunt chemată. N-am avut excentricități profesionale, deloc!” a precizat Alexandra Velniciuc la FRESH by UNICA.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Prețul succesului pentru Alexandra Velniciuc: sănătatea

„Am renunțat total la acest timp pentru mine! În afară de debușeul pe care îl am făcând sport și sunt foarte eficientă în a-l face, dar tot din timpul meu îmi iau, în sensul în care, dacă știu că am o zi foarte plină, eu mă trezesc la cinci dimineața să-mi fac sportul până la șapte și de la șapte să intru în viață.

Sunt convinsă că voi plăti la un moment dat pentru chestia asta și am și avut un mic semnal, la un moment dat vocea mi-a zis că nu mai poate, de extenuare, de uzură. Frig, praf pe scenă, cum se întâmplă, eu răcită, am tras, până când la un moment dat, eu vorbeam, dar în mine, nu se mai auzea nimic.

Ăla e un moment, un moment în care trebuie să înțelegi că ai de făcut un pas înapoi. Dar, da, dacă e să fim onești, da, pentru această profesie, mai ales ca femei plătim, plătim mult! Plătim prețuri costisitoare!” a declarat Alexandra Velniciuc la FRESH by UNICA.

Întregul interviu în găsiți pe canalul oficial de YouTube Unica.ro, acolo unde actrița a făcut dezvăluiri despre cariera ei, dar și despre viața de familie și despre controversa legată de faptul că nu-și dorește să devină mamă.

În fiecare miercuri, de la ora 20:00, emisiunea online FRESH by UNICA are câte un invitat special cu povești de viață nespuse și cu întâmplări demne de apariții surprinzătoare.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Nu ratați FRESH by UNICA! Pe canalul nostru de YouTube puteți vedea toate edițiile emisiunii. I-am avut invitați pe Marcel Pavel, Andreea Ibacka, Daniela Gyorfi, Cove, Iana Novac. Urmează și alte vedete surpriză! Vă așteptăm în comunitatea noastră și vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de Facebook, dar și pe Instagram!

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton